“Suntem ceea ce iubim” a zis, la un moment dat, Nichita Stănescu.

Adică putem să fim și o salată de vinete, în unele zile, ba chiar și o bere bună sau un fresh de portocale, asta dacă nu e vorba fix de momentul în care suntem papanași cu dulceață de afine și multă smântână.

În cele ce urmează, voi realiza portretele din mâncare și băutură ale unor oameni care-mi sunt mie simpatici. Îi voi picta cu supă cu găluști, ori cu coaste de porc la grătar, în funcție de ce-mi răspund ei la întrebările puse cu mare poftă de mâncare.

Voi lucra cu materialul clientului, adică. Azi, e chiar rândul soțului meu, Nic Sârbu. Nu m-am putut abține să-l iau și pe el la întrebări.

Nic a fost, pe rând, următoarele: translator de ocazie pentru un combinat de îngrășăminte chimice din Bacău, doctorand în astrofizică și Teaching Assistant la University of Pennsylvania și la University of California in Berkeley, editor de reviste de piață de capital, jurnalist de știință și publisher de reviste de umor ori Secretar General de Redacție la același gen de reviste (de Academia Cațavencu și Cațavencii e vorba).

E genul enervant căruia, deși îi place mâncarea, nu e deloc mâncău. Poate să nu mănâce două zile fără să ajungă să rupă cu dinții ușa de la frigider. Mai e și genul insuportabil, care, la 40 de ani, are greutatea de la 23. Devorează cărți de știință, de geopolitică sau de istorie. Acum, de exemplu, citește “o carte extraordinară despre istoria Imperiului Roman”. E sclavul unei pisici negre, Mihaela, și are și un blog de popularizare a științei, sciencefriction.ro.

În cele ce urmează, vom afla ce relații are cu mâncărica și cu băuturica, dar mai ales cu mâncărica.

Care e cea mai bună mâncare pe care ai mâncat-o ever?

Really? O să râzi de mine, dar deși am gustat multe țăcăneli din lumea întreagă, tot salata de boeuf din copilărie e cea mai bună mîncare pe care am mîncat-o ever.

Ok, hai să-ți dau și un răspuns mai complex. Știi cum zicea Tolstoi, „Toate mîncărurile proaste sînt la fel. Fiecare mîncare bună e bună în felul ei”… Am mîncăruri „cea mai bună” pe categorii: cu vită, cu pește, cu legume, cu zahăr…

Undeva, sus pe listă, este pizza. Care e ca sexul: și cînd e rea e bună. Burgerii. Mămăliguța cu brînză și smîntînă. Caracatița la grătar. Pîinea cu unt și cu miere, cu lapte. Sushi. Falafel cu orez libanez și cu hummus. N-ai tu răbdare cîtă listă de „cea mai bună” mîncăruri am eu.

Dar cea mai proastă?

Asta e mai simplu, dar pe motiv că niște cunoscuți s-ar putea simți prost, mă voi folosi de al cincilea amendament și aleg să nu răspund. Dar, undeva pe primele locuri, sînt mîncărurile de la nunți, aproape întotdeauna mult mai proaste decît și-ar fi dorit mireasa.

Supa ta preferată? Felul principal? Desertul preferat?

În satul bunicii mele din Bucovina se face o minune care se cheamă „zamă”. În traducere, pentru voi, bucureștenii, „zeamă”.  O supă de pui (din care se scoate puiul, care se prăjește în tigaie, ca să fie consumat ulterior cu mujdei, miam-miam), cu tăieței și cu pătrunjel proaspăt, presărat pe ea aburindă. Se îmbucățește niște mămăligă și se aruncă-n ea. Piper mult și e ab-so-lut genială.

Felul principal? Multe, cum îți ziceam. După zama asta, de exemplu, parcă aș băga niște sushi, ceea ce-mi amintește de Elena Udrea, care a declarat într-un interviu că mâncărurile ei preferatele ei sunt caviarul și fasolea cu ciolan, haha…

Cu desertul preferat mi-e tare greu. N-aș ști să aleg, nici cu pistolul la cap. Să fie tartele cu fructe? Să fie crema de zahăr ars (musai cu nuci)? Sau baclavalele? Sau plăcintele cu brînză? Sau cu mere? Sau înghețatele cu fructe de pădure? Habar n-am, alege tu unul. Sau mai multe. Eu le mănînc.

Când ai mâncat ultima oară, până ți s-a făcut rău, cât ai mâncat și, mai ales, ce?

Cu prea mult timp în urmă, de aia nici nu îmi aduc aminte cît și ce. Dacă ar fi să ghicesc, aș zice că toată salata de boeuf trimisă de mama, pe vremea când eram student. Sigur era multă, că știa cât îmi place.

În copilărie, am avut un vis care, dacă ar fi devenit realitate, m-ar fi băgat în spital: îmi doream să am un sac de banane numai al meu și să-l mănînc pe tot, fără să împart cu nimeni. Noroc că nu mi s-a împlinit. Acum, când aș putea să îmi cumpăr un sac de banane, nu mai am visul.

Când ai băut ultima oară prea mult și ți s-a întâmplat ceva greu de uitat?

Nu prea înțelegi tu cum devine chestia aici. Cînd bei prea mult, tocmai, totul devine foarte ușor de uitat. Inclusiv căsătoriile din Las Vegas, la 5 minute de când ți-ai cunoscut jumătatea. Nu, nu încerc să te anunț că mai sunt căsătorit și cu altcineva. :)))

Hai totuși să-ți răspund la întrebare: Acum vreo 13 ani, în Berkeley, un român, o irlandeză și un tip din Sri Lanka și-au încheiat o noapte mai veselă, bazată pe consum, înotând pe spate, pe uscat. Mai exact, pe stradă. Noooo, românul nu eram eu, am auzit povestea de la “un prieten”.

Cum faci când ți-e foame? Iese monstrul din tine? Zi-mi o poveste cu monstrul ăsta.

Fetele au monștri, băieții au ștrumfi sau bebeluși, ceva, altfel nu-mi explic de ce mă mai întreabă mama dacă am mâncat chiar și acum, la 40 de ani. Bebelușo-ștrumfii ăștia au efect doar asupra femeilor, am observat asta încă din facultate, când, în cîte o pauză mai mare de pachet de acasă, veneam de la Măgurele în București și mă opream la ușa fostelor mele colege de liceu. Le spuneam doar atât, că n-am mîncat de trei zile și n-am dormit de două (cine n-a jucat „Heroes of Might and Magic” nu poate înțelege), și magia se producea. Mă trimiteau la culcare, timp în care ele se apucau, agitate, de zdrăngănit cratițe prin bucătărie.

Dar când ți-e sete?

Ștrumfo-bebelușul de care povesteam mai sus nu cred că are competențe și pe partea de băutură. Practic, nu-mi amintesc să mă fi sunat mama vreodată să mă întrebe dacă am băut bine.

Dacă ai fi o legumă, ce ai alege să fii? Dar dacă ai fi un fruct?

Hahaha, ce întrebare! Parcă e din oracolele alea pe care le completam în generală. Dar fie, să-ți răspund: mi-ar plăcea să fiu broccoli. Pentru că este așa de buuun… NOT! Dar așa zic toți nutriționiștii, deci accept să mă sacrific și să am o viață mizerabilă, de legumă pe care n-o iubește nimeni. Sau poate m-aș vrea o ceapă? Nu, nu pentru că-i face pe toți să plîngă, ci pentru că e compusă din straturi straturi, deci, dacă mi-ar fi cald, aș putea să mai dau jos din ele.

Una peste alta, totuși mi-ar plăcea mai mult să fiu fruct. Un ciorchine de struguri, o banană, un ananas, o cireașă pietroasă și încă multe altele. Te ocupi tu de psihanaliza tuturor acestor variante, da?

Ce merge cel mai bine lângă o bere?

Încă una. De fapt, nu lîngă, ci după. Lîngă merge ceva sărat, ca să te facă să mai iei una. Barmanii știu toți asta, de-aia sînt alune, arahide și alte din astea gratis pe la baruri. În Cehia erau chiar niște cuierașe cu covrigi uriași, sărați, pe toate mesele. Mă rog, ăștia nu erau gratis. Una peste alta, altceva nu-nțeleg. De ce, în țarcul oilor, lângă bulgărele ăla de sare pe care-l tot ling ele, nu e și o bere.

Dar lângă două beri?

Tot ronțăieli din astea. Sau o pizza, deja. Sau cartofi prăjiți. Sau încă o pizza.

Bucătarul preferat? Poți să o numești și pe bunica ta.

Pot, dar nu vreau. Bunicile mele n-au rupt la capitolul ăsta, cum tot auzi în poveștile corporatiștilor cu bunici la țară. Știu! Răspunsul corect este că bucătarul meu preferat e soția mea. Am glumit, haha. Uite, îmi plac Jamie Oliver și Gordon Ramsay în egală măsură, chiar dacă ei nu se plac deloc între ei.

Ciocolată sau vanilie? Cafea sau Ceai? Mihaela Rădulescu sau Andreea Marin?

Vanilie, ceai și nici una. Erau vremuri cînd aș fi zis Răduleasca, dar m-am mai maturizat, iar ea pare că nu se mai simte bine de multă vreme.

Dă-mi un sfat înțelept care chiar să-mi folosească în viață.

Learn the art of how to… not give a fuck. 90% din lucrurile care ni se întâmplă sînt complet irelevante.