Berea, măslinele și trandafirii cu spini

Scris de Simona Tache
31 martie 2014

Când ați băut prima bere? Eu aveam 12 ani și eram cu ai mei la o nuntă. Mi-am băgat botul de câteva ori în pahar la taică-meu, fără ca el să vadă, și am devenit cam veselă. Era o nuntă la cort, în mijlocul unei străzi de prin cartierul Colentina și ne adunasem pe-acolo la vreo 10-15 copii. Ne plictiseam groaznic, simțeam nevoia de acțiune, de adrenalină, de antren, de ceva, orice, care să ne alunge blazarea.

 

Așa că ne-am organizat. Mai exact i-am organizat, folosindu-mă de oareșce abilități de convingere, pe care le aveam de mică. După care a urmat prospectarea terenului. Am observat că numitul cort era plin de nuntași destul de plictisiți și ei, care conversându-se pe la mese, care dănțuind. Am mai observat că nu ajungea până la pământ, oferindu-ne posibilitatea să zărim, din afara lui, nenumărate picioare de doamne șezânde (doamnele, nu picioarele!) care se descălțaseră, ca să-și aerisească/desumfle tălpile chinuite de pantofii cu toc. Am mai observat că mesele erau pline de măsline, numai bune de strecurat în locașurile lăsate libere de lăbuțele torturate ale doamnelor. Așa că ne-am aprovizionat bine și am început să umplem pantofii zăriți pe sub cort cu minunile negre și uleioase.

 

Când s-au terminat măslinele, am mai lucrat și cu chifteluțe sau salam. Deja nuntașii începuseră să dea semne de neliniște, când am mai luat vreo 2 guri din berea lui taică-meu. La un moment dat am observat, în jurul cortului, trandafiri. Și, pe tulpinile trandafirilor, spini. Numai buni de înfipt în spatele nuntașilor care leneveau pe dinăuntrul cortului, rezemați alene de materialul aspru și scorțos. Țin minte ca azi cum am bătut cu pumnul într-un spin din ăla, ca să se înfigă ca lumea. Ăla a fost momentul în care s-a auzit un țipăt. Am fugit, împreună cu 2-3 colegi din trupă și ne-am ascuns într-un WC. Ne-au găsit, după vreo oră, părinții și ne-am luat perdaf în toată regula.

 

Morala: nu dați bere la copii, da’ nici nu-i lăsați să și-o ia singuri!

“Paste quatro formaggi, iahnie de fasole cu murături, sushi, cartofi prăjiți cu mujdei, gogoși mici, cu lapte, tăvălite prin zahăr”

Scris de Simona Tache

Azi, voi vorbi cu Ileana Andrei Ileana a făcut Facutatea de Litere, apoi un master în comunicare Primul ei job a fost la televiziunea din Slatina, unde era reporter, editor de...

“Ciorbă de afumătură, acrită cu zeamă de varză, piftie, papanași, plăcintă de dovleac”

Scris de Simona Tache

Azi, voi vorbi cu Dragoș Vasile Dragoș e un entuziast povestitor al mâncării, după cum veți vedea în cele ce urmează Ne cunoaștem de vreo 15 ani, am împărțit multe...

“Șnitele din pulpe de pui, salată boeuf, miel la cuptor, tuslama, gogoși mici, tăvălite în miere”

Scris de Simona Tache

Azi, voi vorbi cu Diana Popescu Diana e jurnalistă de vreo 20 de ani A lucrat la Adevărul, apoi la Gândul, iar, în ultimii mulți ani, lăsase presa scrisă pentru...

Arsurile solare – cum le combatem

Scris de Laura Ene

Vara este anotimpul preferat al multora dintre noi, pentru că este perioada din an când soarele strălucește puternic și ne invită să petrecem mai mult timp în aer liber...

Vulcanii Noroioși – fenomenul unic în Europa, cu peisaje din altă lume

Scris de Călător în Bascheți

Avem la noi în țară locuri unice, de o frumusețe aparte, cu mistere și povești incredibile țesute în jurul lor, pe care trebuie să le vezi măcar o dată-n viață...

Ținutul Buzăului: paradisul natural pe care trebuie să-l vezi vara aceasta

Scris de Călător în Bascheți

Îți propunem, în acest episod de călătorie prin România o incursiune într-un loc aparte, unde vei trăi experiențe de poveste și unde vei vedea atracții naturale unice...

Bine ai venit pe desprealcool.ro!

Pentru a accesa conținutul acestui site
trebuie să ai peste 18 ani.

Introdu anul nașterii:

Nu bifa dacă nu ești singura persoană care folosește acest dispozitiv.

Despre Alcool