Cand ești un fel de Bau-Bau

Scris de Dana Rogoz
17 iulie 2018

Sunt ambasadorul campaniei #9cu0 de 3 ani de zile.

 

În tot timpul ăsta le-am vorbit câtorva mii de femei despre importanța renunțării la alcool pe perioada sarcinii. Am vorbit cu medici, am aflat de Sindromul Alcoolismului Fetal, am aflat despre cazuri concrete de copii afectați de consmul de alcool al mamelor, am citit mai multe despre acest subiect decât am făcut-o când eram chiar eu gravidă, și, în tot cazul, le-am bătut la cap pe prietenele mele ca ele când vor fi gravide să aleagă o sarcină cu zero alcool.

În toată această perioadă, unele dintre prietenele mele au trecut de la “Eu nu vreau să am copii. Niciodată” la etapa “Nu știu, mă mai gândesc, mai am timp” și până la “Sunt însărcinată”. În momentul acesta sunt efectiv înconjurată de viitoare mămici sau mame de bebeluși. Iar asta e minunat! Am un mic regret, că eu l-am nascut pe Vlad înaintea acestui val, așa că el nu a crescut odată cu generația copiilor prietenelor mele. O diferență de 4 – 5 ani  înseamnă ceva la etapa asta. Mai târziu, diferența se va pierde și se vor vedea cu toții la o bere în club. Ce tare! Dar, să revenim la oile noastre, adică la #9cu0.

 

Mi-a fost tot timpul ușor să le vorbesc femeilor despre #9cu0.

Am crezut foarte tare în importanța renunțării totale la alcool pe durata celor 9 luni, încă de la început – adică de când am aflat că sunt insărcinată. Mereu le spuneam că “singura cale sigură este zero alcool. De ce să riști cu ceva atât de important?”

Și totuși, când prietenele mele au rămas însărcinate, mi-a venit foarte greu să reiau subiectul, pe care îl mai abordasem – cumva cu detașare – pe perioada acestor 3 ani. Uneori le ziceam chiar la începutul sarcinii un “bă, să nu consumi alcool, da?”. Și cam atât. Sau găseam o cale indirectă prin care să le zic că nu e ok povestindu-le despre un caz real: “am aflat de curând de o mămică, care a consumat alcool în sarcină, că are fetița cu convulsii febrile, iar ea se simte groaznic de vinovată gândindu-se că poate e de la berile sau paharele de vin ocazionale.”

 

De față cu mine, nicio prietenă însarcinată nu a băut alcool.

Dar, aflam că o mai fac uneori în alte medii, în alte cercuri de prieteni mai “relaxați” cu subiectul, adică mai neinformați, din punctul meu de vedere. Brusc mă simțeam ca un Bau Bau, care, când apare în grup, strică petrecerea și tot cheful gravidelor pe care le determină să lase, brusc, jos paharul. Sigur, rezultatul e unul bun într-un final, veți zice. Parțial. E parțial bun, pentru că înseamnă că unele dintre cele care au ales să consume din când în când “câte o gură” de alcool, consumă mai puțin. Poate și datorită mie. Dar eu tot neputincioasă mă simt.

E frustrant, uneori. Asta și pentru că am obiceiul ca atunci când lupt pentru o cauză să o fac cu toată puterea. Și, normal că atunci când vezi că lucrurile nu merg așa cum sperai, doare. Așadar, cu orice risc, eu voi continua să fiu Bau Bau și să le comunic femeilor că nu există o cantitate sigură de alcool pe perioada sarcinii, care să se poată consuma fără absolut niciun risc.

Singura cale care elimină aceste griji (rămânând oricum milioane de alte griji) este ZERO alcool.

La o bere dupa vacanta

Scris de Dana Rogoz

Mă întreb cât de răspândit este printre români obiceiul de a ieși la o bere cu colegii după serviciu Sigur nu suntem printre fruntași, ca nație, pentru ca am văzut cu...

Pot sa beau un pahar de vin sau o bere, ocazional, cand sunt insarcinata?

Scris de Dana Rogoz

Ne-am intors din Nehoiu impreuna cu caravana “9 cu 0” (acțiunea petrecându–se în 2015) Pentru ca revin constant aceleasi intrebari si nelamuriri in...

Caravana 9 cu 0

Scris de Dana Rogoz

Tot drumul de intoarcere spre Bucuresti de la Gheraseni, ultimul oras vizitat impreuna cu Caravana “9 luni cu 0 alcool”, m-am gandit la oamenii calzi pe care i-am intalnit...

Arsurile solare – cum le combatem

Scris de Laura Ene

Vara este anotimpul preferat al multora dintre noi, pentru că este perioada din an când soarele strălucește puternic și ne invită să petrecem mai mult timp în aer liber...

Vulcanii Noroioși – fenomenul unic în Europa, cu peisaje din altă lume

Scris de Călător în Bascheți

Avem la noi în țară locuri unice, de o frumusețe aparte, cu mistere și povești incredibile țesute în jurul lor, pe care trebuie să le vezi măcar o dată-n viață...

Ținutul Buzăului: paradisul natural pe care trebuie să-l vezi vara aceasta

Scris de Călător în Bascheți

Îți propunem, în acest episod de călătorie prin România o incursiune într-un loc aparte, unde vei trăi experiențe de poveste și unde vei vedea atracții naturale unice...

Bine ai venit pe desprealcool.ro!

Pentru a accesa conținutul acestui site
trebuie să ai peste 18 ani.

Introdu anul nașterii:

Nu bifa dacă nu ești singura persoană care folosește acest dispozitiv.

Despre Alcool