…şi uite cum a mai trecut un an…

E drept, al meu a durat, teoretic, cu vreo cinci ore mai mult decât al vostru, dar tot în şampanie şi artificii s-a încheiat, cu paharul plin la miezul nopţii, cu o cârpă roşie la gât şi cu bani în buzunar, ca să fie bine şi în anul nou şi în toţi anii ce vor veni.

Aş că musai să aveţi un an deştept, amuzant şi gustos.

Povestea de azi e surprinzător de simplă dacă ne gândim că în lumea asta sunt poate sute de mii de restaurante vestite printre obişnuiţii lor pentru personajul principal de pe farfuria pe care v-o propun astăzi.

Eu am cam pierdut obiceiul porcului, mai cu seamă al celui de Crăciun şi din noaptea Anului Nou, aşa că îmi permit să-mi aduc aminte de el abia după ce a trecut urgia tradiţională a meselor de sărbători.

Şi atunci amintirea e, de cele mai multe ori, despre coaste.

Berea şi porcul au treabă împreună în bucătărie fără nicio gâlceavă e posibil să ştie şi cei mai puţin umblaţi printre focuri şi tigăi.

Încercaţi, de exemplu, să ţineţi vreo două zile într-un deget de bere, în frigider, o mare şi drăguţă ceafă de porc, bătută şi întinsă frumos.

Apoi plimbaţi-o câteva minute pe un grătar bine încins şi promit să nu răspund dacă mă veţi striga “O, Doamne!” :).

Aşa că ieri am privit cu bucurie nedisimulată două frumuseţi de şiraguri de coaste împănate cumsecade cu cărniţă decent de prezentă şi m-am gândit la voi.

Ingrediente (4-5 persoane):

– Coaste de porc frumos degresate şi fasonate – aprox. 1.5 kg

– O ceapă albă mare

– Ulei de floarea soarelui – 2 linguri

– Sos de soia – 3 linguri

– Sos Worchestershire – 3 linguri

– Miere – o lingură

– Bere blondă – 330 ml

– Sare

– Piper

– Oregano uscat

Vă vine să credeţi că ASTEA sunt TOATE ingredientele pentru ceea ce unii dintre noi consideră drept cea mai savuroasă parte din nedreptăţitul porc?

Nedreptăţit pentru că, în urgia ultraortodoxelor diete inutile ale ultimelor ani, a devenit mai ieftin decât păcătosul de pui “sănătos”, umplut cu atâtea şi atâtea chimicale încât aproape că-i simţi “savoarea” de farmacie ambulantă.

Dar să revenim. Uite ce-am făcut.

Pasul 1.

Am tăiat coastele în piese individuale, cât de cât egale. Am curăţat ceapa şi am tăiat-o zaruri mici. Am pornit cuptorul.

Pasul 2.

Am încins repede uleiul într-o cratiţă mare, neaderentă. Am călit ceapa câteva minute, până a devenit uşor transparentă. E ulei puţin, e bine să vânturi ceapa prin cratiţă cu o spatulă, să o ţii din scurt.

Pasul 3.

Foc iute. Am aşezat coastele pe fundul cratiţei, încercând să le orientez cu părţile mai grase în jos. Grăsimea şi sucurile din carnea de pe coaste se lasă repede convinse să se amestece cu ceea ce a lăsat deja ceapa în cratiţă. E bine să amesteci frecvent în cratiţă, să învârţi permanent tot ce e pe-acolo.

Pasul 4.

Am ajutat puţin la cantitatea de lichid din cratiţă, dar mai ales la savoarea viitoare a întregii poveşti. Sosul de soia, sosul englezesc, mierea, sare puţină şi piper proaspăt măcinat au ajuns la locul lor, printre celelalte ingrediente. Toate astea, împreună cu sucurile deja existente, au început să fiarbă gros, cu clocot uşor spumat. Am continuat să amestec, îmbrăcând coastele în sos şi dându-le tonuri brune.

Pasul 5.

Când aproape tot sosul s-a lipit de coaste, am dat drumul în cratiţă şuvoiului vesel şi spumos al berii. Parcă am aruncat o găleată cu apă rece pe o sobă încinsă, aşa gureşe au fost coastele mele când au primit botezul blond. Am adus la fierbere şi am fiert totul la foc mediu, cu capac pe oală, vreo 20 de minute.

Pasul 6.

Cuptorul avea deja vreo 200 de grade, aşa că am transferat totul din oală într-o tavă acoperită şi am lăsat la copt vreo 40 de minute. Apoi zece minute fără capac, să se rumenească pe o parte. Apoi am întors coastele şi am mai copt zece minute.