„Suntem ceea ce iubim” a zis, la un moment dat, Nichita Stănescu.

Adică putem să fim un humus cu sâmburi de rodie, în unele zile, ba chiar și o bere bună sau un espresso perfect, asta dacă nu e vorba fix de momentul în care suntem papanași cu dulceață de afine și multă smântână sau tiramisu cu fructe de pădure ori ciocolată de casă.

În cele ce urmează, voi realiza portretele din mâncare și băutură ale unor oameni care-mi sunt mie simpatici. Îi voi picta cu supă cu găluști, ori cu coaste de porc la grătar, ori poate cu curry thailandez sau cu paella cu fructe de mare, în funcție de ce-mi răspund ei la întrebările puse cu mare poftă de mâncare.

Voi lucra cu materialul clientului, adică. Azi e rândul Oanei Dobre-Dimofte.

Oana e genul de om despre care poți să spui liniștit că a văzut multe. A văzut chiar și bombe și le-a și simțit căzând lângă ea.

Timp de 15 ani, cât a fost jurnalist, a semnat reportaje de război, comentarii politice și investigații. Apoi, a ales să părăsească presa, în prezent fiind social media manager într-o agenție, dar și un utilizator privat de social-media extrem de pasionat. Numai cine nu e pe Facebook n-o știe pe Oana și nu i-a citit comentariile, mai mereu conectate la ceea se întâmplă în țară și în lume.

Și tot doar cine nu e pe Facebook nu s-a prins deja că e o luptătoare. Și un om foarte bun. Nu în ultimul rând (ba chiar în primul, de fapt!), mai e și mama Ericăi, o fetiță superbă, magnetică și cu ochii albaștri. Și soția lui Dan Dimofte, fost jurnalist și el și mare făcător de omlete sofisticate, despre care va fi vorba și în cele ce urmează. Dar mai bine să o lăsăm pe Oana să ne vorbească despre mâncarea din viața ei.

Care e cea mai bună mâncare pe care ai mâncat-o ever?

Omleta soţului. Nu te gândi că doar pentru că o prestează el. Nuuuu, omleta lui Dan Dimofte nu înseamnă trei ouă amestecate cu brânză şi aruncate în tigaie. Este sculptura în bobul de orez a omletelor. 40 de minute durează să o facă. Taie, amestecă, prăjeşte, căleşte, odihneşte, bagă chestii la bain-marie, amestecă iar şi abia apoi mai prăjeşte o dată. Cum o face e ceva de nedescris.

Cum este? Niciodată la fel cu cea dinainte. Uneori, e cu porumb şi bacon. Alteori, e cu smântână, unt, lapte şi aceto balsamico. Când are timp şi chef, e cu ciuperci doar puţin trase în tigaie şi lăsate să se odihnească. Acum, poate mă credeţi că Omleta Dimofte nu e lucru de glumă. Pentru că noi nu glumim cu răsfăţul, da?

Dar cea mai proastă?

Nu există mâncare proastă, există doar foame insuficientă :)) Pe bune, dacă mi-e foame, pot să mănânc şi de pe jos. Pot să mănânc un sandviş în care găsesc un fir de păr. Am şi făcut-o. Am scos firul de păr şi am continuat să mănânc. După aia, am mai găsit un fir de păr. Am repetat procedura. Eram în aeroportul din Baku şi doar sandvişurile astea erau la bufet. Iar foamea era suficientă.

Supa ta preferată? Felul principal? Desertul preferat?

Supa mea preferată e ciorba de peşte. Aia pe care o fac eu. O mănânc rar, pentru că gătesc rar. Ştiu să fac mâncare, dar o să îmi iau inima în dinţi şi o să recunosc că nu îmi place. Când mă apucă, însă, e o ştire şi pentru fii-mea. Avea trei ani jumate când, siderată de faptul că intru în bucătărie pentru altceva decât să fac cafea, a exclamat: “Mama, dar tu de ce găteşti, că nu eşti băiat?!”

În aceste condiţii, ar fi de bun-simţ să las nasul jos şi să spun că, până la ciorba mea de peşte, am norocul să mă bucur de supa senzaţională făcută de Geta, bona Ericăi. Sau de ciorba cu perişoare moldoveneşti a soacrei mele. Sau de ciorba de cocoş de la restaurantul din colţ, pe care ajunsesem să o visez noaptea în cele şase luni cât am locuit în Bulgaria.

Felul principal e calamarul umplut cu brânză, pe care îl fac grecii. Pe bune, ceva mai bun nu cred să fi mâncat. Nu ştiu ce fac, cum îl pregătesc, dar aş putea să mănânc zile întregi aşa ceva. Apoi, practic, nu am ierarhii: varza la cuptor, mazărea cu pui, vita cu parmezan şi rucola făcută de Dan, sarmalele soacrei, toate sunt binevenite oricând.

Desertul preferat sunt clătitele domnului Dimofte. Pe care le pregăteşte în ceva mai puţin timp decât omleta.

Când ai mâncat ultima oară, până ți s-a făcut rău, cât ai mâncat și, mai ales, ce?

Rău nu mi s-a făcut niciodată de la mâncare. Dar mi s-a făcut de la apa de mare, anul trecut, la 2 Mai. Băgaseră ăştia nişte e-coli în ea. Serios acum, nu exagerez cu mâncarea. Nu mi s-a făcut vreodată rău de la cât am mâncat şi nici de la ce am mâncat. Vă mai zic încă o dată de sandvişul din Baku? :)) Dacă vorbim de mâncare în cantităţi mari, pot să mănânc o zi întreagă scoici sau calamari, dar şi salată orientală. Aia făcută tot de mine, cu mai multe ouă decât cartofi.

Când ai băut ultima oară prea mult și ți s-a întâmplat ceva greu de uitat?

Până pe la 34 de ani nu am băut, practic, deloc. Pe bune. După ce a ajuns fii-mea pe la un an jumate, am încercat alcoolul, dar n-am reuşit, nici până acum, să mă ameţesc. Deci tot ce mi s-a întâmplat la un pahar e greu de uitat, pentru că nu mi s-a rupt niciodată filmul :))

Cum faci când ți-e foame? Iese monstrul din tine? Zi-mi o poveste cu monstrul ăsta. Dacă tu n-ai monstru, sigur te-ai întâlnit cu ai altora.

Am monstru. Sunt monstru. Prietenul nostru Alex îmi zice Mike, ca în reclama de la Snickers. Dan îmi zice Taz. De la Diavolul Tasmanian. Fac urât, pe bune. Nu te înţelegi cu mine. Cer mâncare dacă văd că are cineva pe lângă mine. Eu spun “cer”, alţii ar traduce “somez”.  Tun, fulger şi ameninţ cu leşinul. Mă rog, în comparaţie cu fiinţa serenă care nu sunt în restul timpului, nu ştiu câtă lume ar observa diferenţa.

Dacă ai fi o legumă, ce ai alege să fii? Dar dacă ai fi un fruct?

Dacă aş fi o legumă, aş vrea să fiu păstârnac. Pentru că nu multă lume m-ar cunoaşte şi aş avea şanse să scap şi să mor de uscăciune. Dacă aş fi fruct, aş vrea să fiu o boabă de strugure. În speranţa că voi ajunge stafidă.

Dacă ar fi să mănânci toată viața un singur fel de mâncare, care ar fi acela?

Omleta lui Dimofte, nu era evident? :))

Ce ai mâncat la ultima masă? Ce o să mănânci la următoarea?

Fasole verde cu pui, made by Geta, bona odraslei. La următoarea, supă de pui, făcută tot de Geta. Precizez că fii-mea e în deplasare la bunici săptămâna asta, iar Geta e în vacanţă. Dar, înainte de asta, ne-a lăsat mâncare.

Ce merge cel mai bine lângă o bere?

Popcorn şi seriale.

Bucătarul preferat? Poți să o numești și pe bunica ta, ba chiar și pe tine, important e să argumentezi.

Domnul Dimofte. Că, dacă nu zic de el, nu mai văd omletă. Geta, sper că nu citeşti asta!

Ciocolată sau vanilie? Cafea sau Ceai? Migdale sau fistic? Ulei de măsline sau unt? Porc sau pește?

Mozarella sau parmezan? Rucola sau spanac? Pizza sau paste? Sos de roșii sau sos de smântână? Ceapă sau usturoi? Mentă sau busuioc? Vișine sau fructe de pădure? Mâncarea mamei sau mâncarea bunicii? Bicicletă sau mașină? Facebook sau Instagram? Mihaela Rădulescu sau Andreea Marin?

Ciocolată. Cafea!!! Fistic. Ulei de măsline. Porc şi peşte. Mozarella. Spanac. Pizza. Sos de smântână. Ceapă. Busuioc. Fructe de pădure. Mâncarea mamei. Maşină. Facebook!!! Andreea Marin (singurul criteriu de departajare: homofobia Mihaelei).

Dă-mi un sfat înțelept care chiar să-mi folosească în viață. Dacă ai mai multe, nu te reține.

Vino la noi la o bere, un popcorn şi un serial! Omletă nu dau! 🙂

Serios acum, unul dintre cele mai bune sfaturi mi se pare să nu încerci să pari ceea ce nu eşti. De-aia nu încerc eu să par bucătăreasă.