Incurajam oamenii sa ia decizii informate despre alcool

Contribuitorii nostri
  • Cabral Ibacka. Cu o cariera in televiziune de peste 15 ani, cu emisiuni acoperind multe zone de interes, de la stiri si emisiuni auto, pana la show-uri de divertisment si talk-show-uri, Cabral are o viziune ampla asupra societatii romanesti.

    Pe cabral.ro, blogul personal dar popular, Cabral isi exprima opiniile si coaguleaza in jurul lui un grup mare de oameni care au aceleasi opinii, asteptari si teluri: schimbarea in mai bine.

    Voluntar convins, Cabral sustine copiii si batranii cu probleme prin asociatia al carei membru fondator ii este, Zambet Si Suflet (www.zss.ro) dar sustine activ si se implica si in activitatile altor ONG-uri (Ovidiu Rom, Hospice Casa Sperantei, Salvati Copiii, etc.).

    Parte a proiectului Despre Alcool inca din faza de constructie, el este si unul dintre motoarele acestei campanii de responsabilizare. Iar contributia lui poate fi gasita aici.

     

  • Cristian Lupsa este editorul Decat o Revista, un trimestrial care publica jurnalism narativ despre lumea in care traim. A terminat Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii din Universitatea din Bucuresti, iar apoi a facut un master la Missouri School in Journalism, in Statele Unite. Din 2007 a scris si editat pentru mai multe reviste; DoR s-a nascut in aprilie 2009 din dorinta de a avea un spatiu pentru povesti reale bine documentate, bine editate si bine impachetate. Uneori posteaza despre scris pe www.ascrie.org. S-a alaturat proiectului DespreAlcool.ro pentru ca lupta pentru echilibru in fata atator potentiale excese e unul dintre subiectele lui preferate.

  • Dana Rogoz Mamă, soţie, actriţă de film şi televiziune, designer, model, prezentatoare de televiziune şi, nu în ultimul rând, blogger de succes. Dana Rogoz a debutat ca actriţă la vârsta de numai 4 ani, în timpul primului ei turneu, la scurt timp înainte să înceapă să joace la TVR. La 9 ani a jucat în rolul Abramburicăi, care a făcut-o cunoscută în înteaga ţară.

  • Daniela Gheorghe este psiholog specializat in psihologia copilului, expert in domeniul promovarii, protectiei si monitorizarii drepturilor copilului.

    A absolvit Universitatea “Babes-Bolyai”, Facultatea de Psihologie si Stiintele Eucatiei, profilul Psihopedagogie Speciala la Cluj-Napoca, apoi a continuat studiile masterale la aceeasi universitate. Din 2001 incepe colaborarile cu diverse reviste pentru copii si tineri: „Bravo” si „Bravo Girl”, apoi revista „Mami”, „Psihologia azi”, „Parintii”, devenind si psiholog consultant pentru o serie de ziare, jurnale si emisiuni tv si radio.

  • Marjan Kukuneshoski, pe scurt Make. Barman, bar manager, bar trainer si consultant cu o experienta de aproape 11 ani in domeniul bartending-ului.
    Originardin Macedonia, a participat la numeroase competitii nationale si internationale de bartending, showmanship, prepararea cafelei, servirea vinurilor si speed service. Desemnat Barmanul anului in 2009, a reprezentat Romania la doua competitii internationale de preparare de cocktailuri. In plus, jurizeaza concursuri de profil si activeaza in Asociatia Barmanilor Profesionisti din Romania.

  • Mihai Găinuşă Binecunoscut realizator şi prezentator român de radio şi televiziune, Mihai Găinuşă a absolvit cursurile Şcolii Superioare de Jurnalism şi este licenţiat în presa scrisă la Facultatea de Jurnalism. Din 2001 până în 2004 a prezentat emisiunea TV „Cronica Cârcotaşilor” la Prima TV. De asemenea, Mihai Găinuşă a colaborat, ca editorialist, cu publicaţii precum Academia Caţavencu şi ProSport.

  • Am început să lucrez în presă acum 15 ani, aproape din întâmplare, la Iași, la Opinia studențească. Până atunci mă pregătisem să fiu laborant sau inginer, la alegere, în funcție de care dintre diplome mi s-ar fi părut la un moment dat mai interesantă. După o incursiune de câțiva ani în PR, am revenit în zona presei scrise la Maxim, Marie Claire și, acum, la Men’s Health. Ocazie cu care am găsit, în sfârșit, o utilitate lucrurilor pe care le-am învățat la liceul sanitar.

  • Doctor in sociologie inca din 1974, activ in numeroase alte domenii de specializare generala precum cercetarea calitativa in sociologie, opinia publica, psihosociologia, identitatea culturala, comunicarea nonverbala,  sociologul Septimiu Chelcea  face o analiza detaliata a profilului tinerei generatii din Romania zilelor noastre, cu un studiu de caz pertinent axat pe modul in care este perceput controlul de catre tineri cand vine vorba de consumul de alcool.

  • Dr. Serban Damian este absolvent al Facultatii de Medicina Generala din cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie “Carol Davila”, Bucuresti.

    Este nutritionist sportiv – si-a facut specializarea in acest domeniu intr-un program international organizat de catre Comitetul Olimpic International, dedicat medicilor, si condus de catre specialisti in nutritie din cele mai mari universitati ale lumii.

    A publicat doua carti de specialitate: Stretching, secretul flexibilitatii si Superfit. Esentialul in fitness si culturism.

    Este colaborator permanent al catorva publicatii si emisiuni de specialitate.

    In cadrul Centrului de nutritie Superfit, Dr. Serban Damian acorda consultanta nutritionala (scadere/crestere in greutate, ameliorarea performantelor sportive, recomandarea suplimentelor nutritive) si de antrenament, atat publicului larg, cat si companiilor private, sportivilor de performanta, echipelor sportive. (www.superfit.ro)

    Este alergator de maraton si presedintele Ro Club Maraton, cel mai mare club al alergatorilor amatori din Romania.

    Din 2007 scrie pe blogul www.nutritionist.info.ro

  • Shurubel Andrei Lăcătuş, zis şi Shurubel, face tot ce-i stă în putere să se facă auzit. Dimineţa radio, seara TV şi în timpul liber video blogging. Om de marketing şi glumeţ de succes, are un serial comic şi super popular numit 10lucruri, prezintă matinalul de la Radio 21, iar în weekend apare pe micile ecrane ca prezentator al emisiunii UTOPS, la UTV.

  • Simona Tache jurnalist, scenarist, femeie, prietenă, fiică, soră, soție, vecină,cetățean. Și soră medicală, pentru că, înainte de Facultatea de Litere,a absolvit Liceul Sanitar. A scris în publicații ca Tabu, Dilema, Playboy, Maxim, Cotidianul, Academia Cațavencu, Cațavencii, Unica, iar, în unele dintre ele, încă mai scrie. Mai scrie scenarii pentru televiziune și are un blog, simonatache.ro, pe care intră zilnic câteva mii de oameni, ca să zâmbească sau chiar să râdă de-a binelea.

  • Viorel Copolovici s-a pregatit toata scoala si tot liceul sa devina actor pentru ca el insusi si toti cei din jur erau convinsi ca asta e menirea lui. Asa ca a urmat o facultate de presa, Scoala Superioara de Jurnalistica, exact pentru a-si da seama ca drumul lui normal era in Marketing, pe care l-a practicat sub aproape toate declinarile lui vreme de vreo doisprezece ani. Intre timp a lucrat si pe un vas de croaziera, a produs si o emisiune la Realitatea TV sau a consiliat candidati in patru campanii electorale diferite. Toate astea, pentru a-si da seama ca misiunea lui e, de fapt, in bucatarie, careia i s-a dedicat exclusiv de mai bine de patru ani. Din aprilie 2010 până la sfârşitul anului trecut s-a ocupat  de propriul restaurant din Bucuresti, “Kopel’s”. Între timp s-a mutat în Brazilia, unde continuă să gătească şi să scrie despre asta şi nu numai.

  • Sunt jurnalist din 1990. Asta mi-am dorit să fac dintotdeauna şi fac asta (deja!) de peste 20 de ani – jurnalism, la ziare, la televiziuni, la radio, mai bine sau mai rău. M-a ferit Dumnezeu, dar şi educaţia de-acasă, să-mi ia celebritatea minţile. În televiziune, e o boală profesională comună. Ca jurnalist, prefer postura clasică, de observator, celei “moderne”, de vedetă. Sunt un demodat.

    În rest, unii spun despre mine că sunt un tip cu bun simţ (şi adaugă: “deci un inadaptat”). Uneori, când văd la ce ar trebui să mă “adaptez”, mă felicit pentru încăpăţânarea de fi a refuzat atâtea “oportunităţi” care au fluturat în jurul meu.

Disperati dupa o bere

Scris de Dana Rogoz
day-icon 12 July 2017

 

Eram în India împreună cu Radu, soțul meu, și doi prieteni. Călătoream ca backpackeri, cu rucsacuri de vreo 5 – 10 kg în spate, dormind nenumărate nopți în trenuri înghesuite sau prin cine știe ce hoteluri sau guesthouse-uri care arătau diferit în realitate, decât pe tripadvisor. Rezervasem aproape toate cazările, biletele de tren și de avioane interne din țară. Cu vreo lună înainte de a pleca. Așa îți cere ambasada pentru viză, și așa e și mai înțelept, mai ales pentru prima călătorie în India. Ne lăsasem totuși vreo 3 nopți “la liber”, cu gândul că vom alege în New Delhi cum să le petrecem, în funcție de ce minunății ni se arată. 

 

Așadar, dintr-o agenție turistică din New Dehli am rezervat o mașină care să ne ducă până în Rishikesh, un oraș de munte, în nordul Indiei. Bine, nu vă imaginați că odată ajunși în munți, gata, s-a terminat cu aglomerația și haosul specific Indiei. Nu, deloc. Orașul Rishikesh era  şi el foarte aglomerat, cu multe tarabe suprapuse, cu foarte mulți indieni, dar și turiști veniți din toată lumea pentru a-și găsi liniștea (deși “liniștea” era cel mai greu de găsit în India) într-un ashram. 

 

Când ne-a ajuns mașina în fața hotelului, ne-am dat seama că ne va fi dificil să încăpem 4 adulți în ea, cu tot cu bagaje, așa că tot drumul până acolo eu am stat în portbagaj. Era un break. Într-un final, cu un bagaj sub cap pe post de perna, eu cred ca am fost cel mai avantajat membru al grupului. 

 

Am călătorit vreo 9 ore, din câte îmi aduc aminte, într-un trafic cum nu credeai că poate exista în realitate. Un șofer grăbit să se întoarcă acasă, care a mers pe contrasens, cu depășiri riscante, fără opriri la semafoare, ocolind pietonii, tuk-tuk-urile mai lente, câinii, vacile și boii de pe șosea. Eram deja obosiți când am ajuns în Rishikesh, dar trebuia să ne mobilizăm să ne găsim o cazare. Șoferul ne-a recomandat vreo 3 hoteluri, de unde primea el comision, dar în care efectiv nu puteai să rămâi. Niciunul dintre noi nu era vreun fițos, plus că ne călisem deja în India cu alte cazări, doar că unele locuri chiar trebuie evitate acolo. Așa că, după câteva ore de căutări, am găsit 2 camere la un hotel decent și am zis: “Bingo!”

 

Nu mâncasem decât junk-uri pe drum, în timp ce toți 4 vorbeam doar despre cum o să ajungem la hotel, cum o să ne cazăm, o să facem un duș și apoi o să ieșim la prima terasă să mâncăm ceva și să bem o bere. Doamneee, și ce bine o să intre berea aia indiană dupa un drum lung și obositor!

 

În momentul în care chelnerul a venit la masa restaurantului de la hotel (nu am mai căutat alt loc ca să nu mai pierdem timp) să ne întrebe ce vrem să mâncăm, noi i-am răspuns că ne dorim să aducă mai întâi băuturile: “Ne e foarte sete și, până ne hotărâm cu mancarea, vă rog să ne aduceți 4 beri.” – “Ooo, dar nu se poate. Nu avem bere.” – “Nu aveți bere? BERE?” Vă imaginați cât de nasol e să îți spună un chelner una ca asta, după ce o zi întregă ai visat la berea aia rece? Eram pregătiți să ne ridicăm să mergem la alt restaurant, când domnul continuă: “Nu există bere nicăieri. Nu există alcool în acest oraș. Rishikesh este un oraș sfânt. Alcoolul este interzis.” WHAT? 

 

Era singurul oraș din India despre care nu făcusem research înainte, fiind singura excursie aleasă la fața locului, doar pentru 3 nopți dintr-un total de 21. Așa că nu știam care sunt regulile unui oraș sfânt, nu știam că nu se poate consuma alcool și nu știam că eu – care nu beam bere la vremea respectivă decât foarte rar – îmi pot dori atât de mult o sticlă de bere rece. ATÂT. Am mâncat și am mers la culcare toți 4 imaginându-ne tot felul de planuri prin care am putea ajunge la o bere, în cele 3 zile care ne mai rămăseseră în Rishikesh. 

 

Dar oare dacă comandam un taxi care să ne aducă berea din alt oraș, de lângă, care nu e sfânt? Nu se putea, căci polițiștii controlau uneori mașinile la intrarea în oraș, tocmai pentru a verifica dacă se transportă alcool. Să ieșim noi din oraș și să aducem în bagaje bere, iarăși, era prea riscant. Așa că a doua seară am întalnit un european (nu mai stiu exact naționalitatea), care venise în India pentru o lună și stătea acolo deja de 6, care ne-a vândut pontul: “Dacă vreți bere, au la guesthouse-ul X”. Nu-i mai știu numele, dar știu că era un renumit hostel al backpackerilor. Așa că ne-am luat inima în dinți și am plecat într-acolo.

 

Am ajuns în fața magazinului de la intrarea în hostel și, ca și când urma să comitem o mare infracțiune, am așteptat să plece alți turiști de lângă noi și l-am întrebat pe vânzător (care nu era indian) cu voce joasă: “Aveți bere?”. Tipul s-a uitat stânga – dreapta și, din frigiderul cu sucuri, a scos din spatele sticlelor o pungă neagră în care ținea ascunse dozele de bere. Au costat de 3 sau 5 ori mai mult, dar nu conta. Nu aveam voie să le bem decât în interiorul hostelului, într-o grădină pe care mi-o aduc aminte acum cu maxim de dor, alături de alți turiști la fel de rebeli ca noi. Aia a fost cea mai dorită sticlă de bere din viața mea!

 

P.S.: Mi-e foarte dor de India