Chiar dacă la prima vedere subiectul pare amuzant, faptul că un număr mare de bărbați preferă să locuiască cu părinții și pe la 40 de ani este un subiect cât se poate de serios.

Recunosc că îmi este greu să trec direct la lucrurile serioase pentru că îmi vin în minte secvențe din filmul „Cum să dai afară din casă un burlac de 30 de ani”. Și peste toate astea îmi aduc aminte de o întâmplare simpatică.

Acum câțiva ani eram formator la un curs și aveam un supervizor din Italia. La prima vedere, omul era foarte sever, un bărbat înalt, elegant, „cu clasă”, spunea una dintre cursante, și un profesionist din „top 10” într-o regiune din Italia. La curs toate bune, omul foarte serios și implicat, însă în fiecare pauză se grăbea să iasă la cafea și nu pentru că nu mai putea fără cafea, dar o suna pe „Mama” să-i spună cum a fost cursul și cum se prezintă situația, dar mai ales să-i aducă aminte să-i calce și cămașa cea nouă și să nu uite să-l ia de la aeroport în seara următoare. Evident, locuia cu mama.

Una dintre clientele mele îmi povestea că iubitul ei evita să o invite la el, ocolea cu grație subiectul când era vorba despre „Unde mergem, la tine sau la mine?”. A aflat de la amicii săi că locuiește cu părinții, deși la peste 35 de ani avea o carieră frumoasă și o poziție importantă într-o companie. La început a fost îngrijorată, i-a fost teamă că are o problemă, că e dependent de mama sa, că are probleme emoționale, și-a făcut tot felul de gânduri, apoi s-a lămurit. În cazul lor lucrurile erau simple, omului îi era mai comod să locuiască cu părinții, în felul acesta având mai mult timp de dedicat jobului, carierei și îi rămânea ceva timp și pentru iubite.

În general, psihologii consideră că tinerii care locuiesc și la 40 de ani cu părinții fac parte dintr-o categorie a persoanelor care refuză să crească, să se maturizeze, să-și asume cu adevărat responsabilități. Sănătos sau nu, traiul la „hotel Mama” pare să fie foarte frumos din cele povestite de curajoșii domni la un pahar cu bere:

„Când vii acasă, te așteaptă o masă caldă, cămășile îți sunt călcate, chiar și tricourile sunt călcate și aranjate”, „Nu te întreabă nimeni unde ai fost și de ce ai venit târziu”, „Îmi place să o răsfăț pe mama, pentru că și ea m-a răsfățat când eram mic”, „Nu mă ceartă nimeni că nu mi-am aranjat hainele, că dulapul îmi este întors pe dos”, „Dimineața mă așteaptă cu micul dejun și cu un zâmbet cald”. Unul dintre „băieții răi” mărturisește că stând cu mama a reușit să facă economii atât de mari încât și-a luat o mașină „super cool, aspirator de gagici”.

Potrivit datelor agenției UE Eurofound, obținute de The Guardian, puține țări sunt imune la acest fenomen numit și „generația imatură” sau „generația Y”.

Interesant este faptul că nu doar țările mediteraneene, împovărate de datorii, au acest obicei,  cifrele indicând creșteri importante ale numărului de tineri de peste 20 de ani care locuiesc cu părinții în țări precum Suedia, Danemarca, Franța, Belgia și Austria. În Italia, aproape patru cincimi (79 %) dintre adulții tineri locuiesc alături de părinți, România fiind sub media europeană cu 48%. Este drept că Germania, Olanda, Irlanda și Marea Britanie au înregistrat în aceeași perioadă scăderi ale numărului de tineri aflați în această situație (o fi legat și de faptul că bărbaților din aceste țări pare să le placă mai mult berea decât statul cu mama).

Unii sociologi spun că este un fenomen care are la bază, printre altele, și criza economică și că ar avea drept consecință scăderea drastică a natalității, alții că este un epifenomen, rezultatul unei combinații de forțe economice și culturale. Pentru alții, extinderea perioadei de ședere cu părinții indică greutatea procesului de a accede la calea maturității și este un proces mai profund, de durată; alții ajung până la constatări neurologice referitoare la adaptarea creierului la situații noi. Unii cercetători susțin că acest fenomen a creat o nouă etapă de viață, un nou pas intermediar către maturizare și adaptare. Ce spun psihanaliștii ar fi interesant de aflat. Mamele, desigur, spun că nu există nicio problemă, nicio vină, ci o binecuvântare; femeile/posibile viitoare iubite, soții, par a fi oripilate în majoritatea cazurilor, „niște imature fricoase” ca să citez un domn curajos care mai stă cu mama la 42 de ani.

„Adulescenții” li se spune tinerilor care nu vor să părăsească casa părinților, adică nici adolescenți, nici adulți, ci mai degrabă un mix.

M-ar interesa să văd care este punctul vostru de vedere.

Legat de faptul că la peste 30 – 40 de ani un bărbat locuiește cu părinții. Cu siguranță e un subiect cu multe adevăruri și cu multe lucruri încă nespuse și necercetate. Obișnuință, imaturitate, egoism, comoditate, plăcere, nevoie, situație, indecizie, neasumare sau normalitate, asta doar voi puteți decide.