Incurajam oamenii sa ia decizii informate despre alcool

Contribuitorii nostri
  • Cabral Ibacka. Cu o cariera in televiziune de peste 15 ani, cu emisiuni acoperind multe zone de interes, de la stiri si emisiuni auto, pana la show-uri de divertisment si talk-show-uri, Cabral are o viziune ampla asupra societatii romanesti.

    Pe cabral.ro, blogul personal dar popular, Cabral isi exprima opiniile si coaguleaza in jurul lui un grup mare de oameni care au aceleasi opinii, asteptari si teluri: schimbarea in mai bine.

    Voluntar convins, Cabral sustine copiii si batranii cu probleme prin asociatia al carei membru fondator ii este, Zambet Si Suflet (www.zss.ro) dar sustine activ si se implica si in activitatile altor ONG-uri (Ovidiu Rom, Hospice Casa Sperantei, Salvati Copiii, etc.).

    Parte a proiectului Despre Alcool inca din faza de constructie, el este si unul dintre motoarele acestei campanii de responsabilizare. Iar contributia lui poate fi gasita aici.

     

  • Cristian Lupsa este editorul Decat o Revista, un trimestrial care publica jurnalism narativ despre lumea in care traim. A terminat Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii din Universitatea din Bucuresti, iar apoi a facut un master la Missouri School in Journalism, in Statele Unite. Din 2007 a scris si editat pentru mai multe reviste; DoR s-a nascut in aprilie 2009 din dorinta de a avea un spatiu pentru povesti reale bine documentate, bine editate si bine impachetate. Uneori posteaza despre scris pe www.ascrie.org. S-a alaturat proiectului DespreAlcool.ro pentru ca lupta pentru echilibru in fata atator potentiale excese e unul dintre subiectele lui preferate.

  • Dana Rogoz Mamă, soţie, actriţă de film şi televiziune, designer, model, prezentatoare de televiziune şi, nu în ultimul rând, blogger de succes. Dana Rogoz a debutat ca actriţă la vârsta de numai 4 ani, în timpul primului ei turneu, la scurt timp înainte să înceapă să joace la TVR. La 9 ani a jucat în rolul Abramburicăi, care a făcut-o cunoscută în înteaga ţară.

  • Daniela Gheorghe este psiholog specializat in psihologia copilului, expert in domeniul promovarii, protectiei si monitorizarii drepturilor copilului.

    A absolvit Universitatea “Babes-Bolyai”, Facultatea de Psihologie si Stiintele Eucatiei, profilul Psihopedagogie Speciala la Cluj-Napoca, apoi a continuat studiile masterale la aceeasi universitate. Din 2001 incepe colaborarile cu diverse reviste pentru copii si tineri: „Bravo” si „Bravo Girl”, apoi revista „Mami”, „Psihologia azi”, „Parintii”, devenind si psiholog consultant pentru o serie de ziare, jurnale si emisiuni tv si radio.

  • Marjan Kukuneshoski, pe scurt Make. Barman, bar manager, bar trainer si consultant cu o experienta de aproape 11 ani in domeniul bartending-ului.
    Originardin Macedonia, a participat la numeroase competitii nationale si internationale de bartending, showmanship, prepararea cafelei, servirea vinurilor si speed service. Desemnat Barmanul anului in 2009, a reprezentat Romania la doua competitii internationale de preparare de cocktailuri. In plus, jurizeaza concursuri de profil si activeaza in Asociatia Barmanilor Profesionisti din Romania.

  • Mihai Găinuşă Binecunoscut realizator şi prezentator român de radio şi televiziune, Mihai Găinuşă a absolvit cursurile Şcolii Superioare de Jurnalism şi este licenţiat în presa scrisă la Facultatea de Jurnalism. Din 2001 până în 2004 a prezentat emisiunea TV „Cronica Cârcotaşilor” la Prima TV. De asemenea, Mihai Găinuşă a colaborat, ca editorialist, cu publicaţii precum Academia Caţavencu şi ProSport.

  • Am început să lucrez în presă acum 15 ani, aproape din întâmplare, la Iași, la Opinia studențească. Până atunci mă pregătisem să fiu laborant sau inginer, la alegere, în funcție de care dintre diplome mi s-ar fi părut la un moment dat mai interesantă. După o incursiune de câțiva ani în PR, am revenit în zona presei scrise la Maxim, Marie Claire și, acum, la Men’s Health. Ocazie cu care am găsit, în sfârșit, o utilitate lucrurilor pe care le-am învățat la liceul sanitar.

  • Doctor in sociologie inca din 1974, activ in numeroase alte domenii de specializare generala precum cercetarea calitativa in sociologie, opinia publica, psihosociologia, identitatea culturala, comunicarea nonverbala,  sociologul Septimiu Chelcea  face o analiza detaliata a profilului tinerei generatii din Romania zilelor noastre, cu un studiu de caz pertinent axat pe modul in care este perceput controlul de catre tineri cand vine vorba de consumul de alcool.

  • Dr. Serban Damian este absolvent al Facultatii de Medicina Generala din cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie “Carol Davila”, Bucuresti.

    Este nutritionist sportiv – si-a facut specializarea in acest domeniu intr-un program international organizat de catre Comitetul Olimpic International, dedicat medicilor, si condus de catre specialisti in nutritie din cele mai mari universitati ale lumii.

    A publicat doua carti de specialitate: Stretching, secretul flexibilitatii si Superfit. Esentialul in fitness si culturism.

    Este colaborator permanent al catorva publicatii si emisiuni de specialitate.

    In cadrul Centrului de nutritie Superfit, Dr. Serban Damian acorda consultanta nutritionala (scadere/crestere in greutate, ameliorarea performantelor sportive, recomandarea suplimentelor nutritive) si de antrenament, atat publicului larg, cat si companiilor private, sportivilor de performanta, echipelor sportive. (www.superfit.ro)

    Este alergator de maraton si presedintele Ro Club Maraton, cel mai mare club al alergatorilor amatori din Romania.

    Din 2007 scrie pe blogul www.nutritionist.info.ro

  • Shurubel Andrei Lăcătuş, zis şi Shurubel, face tot ce-i stă în putere să se facă auzit. Dimineţa radio, seara TV şi în timpul liber video blogging. Om de marketing şi glumeţ de succes, are un serial comic şi super popular numit 10lucruri, prezintă matinalul de la Radio 21, iar în weekend apare pe micile ecrane ca prezentator al emisiunii UTOPS, la UTV.

  • Simona Tache jurnalist, scenarist, femeie, prietenă, fiică, soră, soție, vecină,cetățean. Și soră medicală, pentru că, înainte de Facultatea de Litere,a absolvit Liceul Sanitar. A scris în publicații ca Tabu, Dilema, Playboy, Maxim, Cotidianul, Academia Cațavencu, Cațavencii, Unica, iar, în unele dintre ele, încă mai scrie. Mai scrie scenarii pentru televiziune și are un blog, simonatache.ro, pe care intră zilnic câteva mii de oameni, ca să zâmbească sau chiar să râdă de-a binelea.

  • Viorel Copolovici s-a pregatit toata scoala si tot liceul sa devina actor pentru ca el insusi si toti cei din jur erau convinsi ca asta e menirea lui. Asa ca a urmat o facultate de presa, Scoala Superioara de Jurnalistica, exact pentru a-si da seama ca drumul lui normal era in Marketing, pe care l-a practicat sub aproape toate declinarile lui vreme de vreo doisprezece ani. Intre timp a lucrat si pe un vas de croaziera, a produs si o emisiune la Realitatea TV sau a consiliat candidati in patru campanii electorale diferite. Toate astea, pentru a-si da seama ca misiunea lui e, de fapt, in bucatarie, careia i s-a dedicat exclusiv de mai bine de patru ani. Din aprilie 2010 până la sfârşitul anului trecut s-a ocupat  de propriul restaurant din Bucuresti, “Kopel’s”. Între timp s-a mutat în Brazilia, unde continuă să gătească şi să scrie despre asta şi nu numai.

  • Sunt jurnalist din 1990. Asta mi-am dorit să fac dintotdeauna şi fac asta (deja!) de peste 20 de ani – jurnalism, la ziare, la televiziuni, la radio, mai bine sau mai rău. M-a ferit Dumnezeu, dar şi educaţia de-acasă, să-mi ia celebritatea minţile. În televiziune, e o boală profesională comună. Ca jurnalist, prefer postura clasică, de observator, celei “moderne”, de vedetă. Sunt un demodat.

    În rest, unii spun despre mine că sunt un tip cu bun simţ (şi adaugă: “deci un inadaptat”). Uneori, când văd la ce ar trebui să mă “adaptez”, mă felicit pentru încăpăţânarea de fi a refuzat atâtea “oportunităţi” care au fluturat în jurul meu.

O friptura de vita maturata,
cu o salata de rucola alaturi as manca oricand

Scris de Simona Tache
day-icon 13 December 2017 Simona Tache

„Suntem ceea ce iubim” a zis, la un moment dat, Nichita Stănescu. Adică putem să fim un humus cu sâmburi de rodie, în unele zile, ba chiar și o bere bună sau un espresso perfect, asta dacă nu e vorba fix de momentul în care suntem papanași cu dulceață de afine și multă smântână sau tiramisu cu fructe de pădure ori ciocolată de casă. În cele ce urmează, voi realiza portretele din mâncare și băutură ale unor oameni care-mi sunt mie simpatici. Îi voi picta cu supă cu găluști, ori cu coaste de porc la grătar, ori poate cu curry thailandez sau cu paella cu fructe de mare, în funcție de ce-mi vor răspunde ei la întrebările puse cu mare poftă de mâncare. Voi lucra cu materialul clientului, adică. Azi, Oana Gheorghiu.

 

 

Alături de Carmen Uscatu, Oana e membru fondator al asociației Dăruiește Viață , care a schimbat în ultimii ani viața bolnavilor de cancer din România, prin renovări de secții de oncologie, construirea de camere sterile destinate îngrijirilor post-transplant, schimbarea unei legi și multe alte acțiuni cât se poate de palpabile și de concrete. Următorul proiect major al asociației e construcția unui spital de oncologie pentru copii. Oana mai e și un activist civic extrem de consecvent și de determinat, mereu cu ochii pe guvernanți, semnalând derapaje, cerând corectitudine și transparență, apărând ce e de apărat și sancționând vocal ce e de sancționat. E, cum s-ar spune, un model către care ar trebui să aspirăm cu toții. M-am bucurat să aflu, în cele ce urmează, că “spaima politicienilor” mai și mănâncă. Aflați și voi ce îi place la nebunie, ce n-ar mânca niciodată și ce legumă ar fi, dacă, Doamne ferește, ar fi legumă.

 

Care e cea mai bună mâncare pe care ai mâncat-o ever?

 

Somon cu foie gras, o aroganță, cum ar veni J. Am mâncat asta la Paris, pe terasa unui bistro din Cartierul Latin, într-o seara de octombrie neașteptat de caldă. Mi-a plăcut atât de mult încât m-am întos și a doua seara pentru a mânca același fel, lucru pe care nu-l fac de obicei în călătorii.

Nu prea știu să descriu gustul, dar mâncarea aia m-a făcut să înțeleg ce a vrut să zică autorul sintagmei „curcubeu pe cerul gurii”. Am o slăbiciune pentru bucătăria franceză și am și norocul de a avea câțiva prieteni francezi, pasionați de gătit… Din păcate, ne vedem doar de două-trei ori pe an, dar atunci profit din plin.

 

Dar cea mai proastă?

 

Cea mai proastă mâncare n-am mâncat-o. Nu pot să mănânc lucruri care nu-mi plac, despre care am suspiciuni că sunt vechi sau al căror aspect nu mă „inspiră”. Deși sunt „rea de foame”, nu pot mânca orice. Prefer pâinea goală în locul unor mâncăruri care chiar nu-mi plac. În copilărie, asta mi-a făcut viața grea. Îmi plăceau foarte puține feluri de mâncare, așa că refuzam adesea să mănânc. Adulții din familia mea încercau, pe rând sau simultan, fie să mă convingă, fie să mă oblige să mănânc diferite mâncăruri. Trebuia să stau la masă până mâncam sau măcar până gustam. Eram însă ambițioasă de mică și stăteam la masă până-și pierdeau ei răbdarea și decideau să strângă totuși și “să mă lase să mor de foame”, cum concluziona, exasperată, bunica mea J. Uneori, tot ea decidea că „așa nu se mai poate” și mă ducea la medicul din sat, caruia îi cerea „ceva de poftă de mâncare” Era ferm convinsă că am să mor de inaniție într-o zi, dacă nu face ceva. Efectul acelui “ceva pentru poftă de mâncare” a întârziat câteva zeci de ani și  acum, la tinerețe (a 2-a, a 3-a, nu știu exact), a început să se vadă. Chiar am început să am poftă de mâncare! Uneori excesivă, aș zice. 🙂

 

Supa ta preferată? Felul principal? Desertul preferat?

 

Nu-mi plac supele, nici ciorbele, le mănânc foarte, foarte rar. Îmi place totuși supa de pui cu tăiței de casă, făcută de bunica mea. Îmi place o friptura de vită maturată, dar doar dacă e gătită bine, cu o salată de rucola alături. Am descoperit rucola într-o vizită în Germania, invitată fiind la cină de o familie franco-germană. Au pus pe masă un bol cu frunze verzi. Mie mi se părea că sunt frunze de păpădie și nu-mi imaginam cum și de ce ar mânca cineva așa ceva J. Totuși, lângă friptura de porc nu era nimic altceva, niciun cartofior prăjit, nimic, nimic, așa că, na, a trebuit să pun și eu frunze în farfurie. Am gustat cu prudență și nu prea m-a dat pe spate, dar acum aș putea mânca singură un bol întreg.

Desertul preferat? Greu de zis. Îmi plac dulciurile, chiar mai mult decât ar trebui. Îmi place înghețata și pot mânca oricât, oricând și aproape de oricare. Totuși, dacă ar fi să aleg, aș alege prăjiturile de casă făcute de mama și mai ales plăcinta ei cu brânză dulce și stafide.  

 

Când ai mâncat ultima oară, până ți s-a făcut rău, cât ai mâncat și, mai ales, ce?

 

Am mâncat o singură dată până mi s-a făcut rău. Eram în vacanța de vară, cred că cea dintre a 10-a și a 11-a, singură acasă, în vârful patului, în pijama și citeam Love Story. Nu-mi venea să las cartea din mână, dar trecuse de mult  ora prânzului și, pentru că nu mâncasem nimic de când mă trezisem, am decis să caut ceva ce aș fi putut mânca în pat. Am dat fuga în cămară și mi-a ieșit în cale o tavă, aproape plina, de prăjituri. Mama făcuse cu o seară înainte „foi-foi”, cum îi zicea ea prăjiturii cu pricina, un fel de „mille feuilles”, de fapt. Am luat tava, am așezat-o lângă pat și am continuat să citesc… Peste câteva ore, a venit mama de la serviciu, a intrat la mine în cameră și, cu o față mirată dar și îngrijorată, m-a întrebat: „Ai mâncat toată tava?”. Am realizat de-abia atunci cât de rău îmi era… N-am mai mâncat niciodată prăjitura aia, de fapt nu pot nici să o văd sau să-i simt mirosul, deși au trecut atât de mulți ani de atunci.

După acea experiență, n-am mai mâncat niciodată până să mi se facă rău, căci a fost traumatizant și m-am învățat minte J

 

Când ai băut ultima oară prea mult și ți s-a întâmplat ceva greu de uitat?

 

Am fost o adolescentă foarte liniștită, poate prea liniștită. Nu mă tenta alcoolul nici măcar să-l gust, așa că amintiri de neuitat nu prea am de atunci. Azi mi se pare incredibil că am fost așa. 🙂

În studenție tot cam la fel am fost, nu știu zău ce era cu mine J. În ’97, am început să lucrez pentru o firmă care avea head office-ul la Munchen și m-au dus, într-o toamnă, la Oktoberfest. Îmi amintesc că atunci am băut muuuultă bere, poate puțin prea multă, dar cum toți în jurul meu beau mult mai mult decât mine, părea totuși că beau puțin J. Am plecat cu bine de acolo, pe propriile picioare, dar eram uimită de numărul celor care se împleticeau pe metru pătrat.

Ca să rezum, nu  beau exagerat. Am o clapetă care se declanșează la timp și mă oprește să ajung în situații delicate, inconfortabile sau penibile.

 

Cum faci când ți-e foame? Iese monstrul din tine? Zi-mi o poveste cu monstrul ăsta. Dacă tu n-ai monstru, sigur te-ai întâlnit cu ai altora.

 

Băi, fac foarte, foarte urât când mi-e foame. Îmi scade brusc glicemia, mă trec transpirațiile și nu vrei să-mi stai în cale pentru că sunt de-a dreptul iiiinsuportabil de arțăgoasă. Dacă nu mănânc starea de nervozitate se amplifică și zau dacă e bine pentru cineva. Cei apropiați mă știu deja și îmi dau repede ceva de mâncare sau mă ignoră dacă n-au nimic la îndemână. După ce mă hrănesc și trece criza mi-e rușine (uneori) de cât de urât am făcut, dar e mai presus de mine, jur J.

 

Dacă ai fi o legumă, ce ai alege să fii? Dar dacă ai fi un fruct?

 

Eu? Legumă? Nu pot să-mi imaginez așa ceva… eu n-aș putea fi legumă. Punct J. Fruct? Poate! Ananas, Mango, Cireașa, Strugure, Căpșună?  Nu știu sigur J. Nu pot, frate, să-mi imaginez că m-ar mânca cineva la gustarea de dimineață…

 

Dacă ar fi să mănânci toată viața un singur fel de mâncare, care ar fi acela?

 

Un singur fel de mâncare? Toată viața? Pfoaaaa, grea întrebare. Acum mă gândesc să aleg ceva ca și cum chiar aș alege pe viață J. Pot schimba dacă mă răzgândesc? De câte ori pot schimba?

Chiar e greu. Un singur fel, zici? Adică, dacă zic roșii cu brânză e un singur fel sau două? Nu cred că aș putea trăi cu un singur fel toată viața. Sau aș putea? Habar n-am. Altă întrebare!

 

Ce ai mâncat la ultima masă? Ce o să mănânci la următoarea?

 

Am mâncat struguri cu brânzeturi și atât, că deja am depășit limita bunului simț de calorii J))  Următoarea masă poate o omletă. Sau poate croissant. Sunt balanță, nu e ușor să mă decid, să știi J.

 

Ce merge cel mai bine lângă o bere?

 

Niște cartofi prăjiți. Adică asta aș mânca eu dacă mi-aș da voie. Și prietenii, frate, că berea fără prieteni chiar nu are gust. Nu, nu, nu mănânc prieteni, doar beau o bere cu ei, să nu mă înțelegi geșit.

 

Bucătarul preferat? Poți să o numești și pe bunica ta, ba chiar și pe tine, important e să argumentezi.

 

Bucătarul meu preferat e oricine în afara mea. Oricine gătește mai bine decât mine așa că eu ador să mănânc ce gătesc alții. Îmi place ce gătește Uscata (a se citi prietena mea, Carmen), îmi place mult ce gătește Rotaru (a se citi prietena mea, Anca). Mănânc cu mare, mare plăcere tot ce gătește Cornel (bărbatul de lângă mine, căruia îi zic Coco) Și desigur îmi place mâncarea de la mama, care e obsedată (încă) de ce și cât mâncăm J

 

Ciocolată sau vanilie? Cafea sau Ceai? Migdale sau fistic? Ulei de măsline sau unt? Porc sau pește?

Mozarella sau parmezan? Rucola sau spanac? Pizza sau paste? Sos de roșii sau sos de smântână? Ceapă sau usturoi? Mentă sau busuioc? Vișine sau fructe de pădure? Mâncarea mamei sau mâncarea bunicii? Bicicletă sau mașină? Facebook sau Instagram? Mihaela Rădulescu sau Andreea Marin?

 

Ciocolată. Cafea, cafea, cafea, cafea și de 10 ori pe zi aș putea o cafea J  Fistic. Ulei de măsline. Porc (sau peșteee J) Mozarella. Rucola. Pizza. Sos de smântână. Ceapă. Busuioc. Fructe de pădure. Mâncarea bunicii. Mașină. Facebook. Pfua, Andreea Marin, că am cunoscut-o și chiar a facut treabă, alături de noi, într-un proiect. Pe Mihaela Rădulescu o știu doar din vedere J, deci da, Andreea Marin.

 

Dă-mi un sfat înțelept care chiar să-mi folosească în viață. Dacă ai mai multe, nu te reține.

„Life is uncertain. Eat dessert first.” Cam atât.