Incurajam oamenii sa ia decizii informate despre alcool

Ei sunt speakerii Control Generation!
  • Cabral Ibacka. Cu o cariera in televiziune de peste 15 ani, cu emisiuni acoperind multe zone de interes, de la stiri si emisiuni auto, pana la show-uri de divertisment si talk-show-uri, Cabral are o viziune ampla asupra societatii romanesti.

    Pe cabral.ro, blogul personal dar popular, Cabral isi exprima opiniile si coaguleaza in jurul lui un grup mare de oameni care au aceleasi opinii, asteptari si teluri: schimbarea in mai bine.

    Voluntar convins, Cabral sustine copiii si batranii cu probleme prin asociatia al carei membru fondator ii este, Zambet Si Suflet (www.zss.ro) dar sustine activ si se implica si in activitatile altor ONG-uri (Ovidiu Rom, Hospice Casa Sperantei, Salvati Copiii, etc.).

    Parte a proiectului Despre Alcool inca din faza de constructie, el este si unul dintre motoarele acestei campanii de responsabilizare. Iar contributia lui poate fi gasita aici.

     

  • Cristian Lupsa este editorul Decat o Revista, un trimestrial care publica jurnalism narativ despre lumea in care traim. A terminat Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii din Universitatea din Bucuresti, iar apoi a facut un master la Missouri School in Journalism, in Statele Unite. Din 2007 a scris si editat pentru mai multe reviste; DoR s-a nascut in aprilie 2009 din dorinta de a avea un spatiu pentru povesti reale bine documentate, bine editate si bine impachetate. Uneori posteaza despre scris pe www.ascrie.org. S-a alaturat proiectului DespreAlcool.ro pentru ca lupta pentru echilibru in fata atator potentiale excese e unul dintre subiectele lui preferate.

  • Dana Rogoz Mamă, soţie, actriţă de film şi televiziune, designer, model, prezentatoare de televiziune şi, nu în ultimul rând, blogger de succes. Dana Rogoz a debutat ca actriţă la vârsta de numai 4 ani, în timpul primului ei turneu, la scurt timp înainte să înceapă să joace la TVR. La 9 ani a jucat în rolul Abramburicăi, care a făcut-o cunoscută în înteaga ţară.

  • Daniela Gheorghe este psiholog specializat in psihologia copilului, expert in domeniul promovarii, protectiei si monitorizarii drepturilor copilului.

    A absolvit Universitatea “Babes-Bolyai”, Facultatea de Psihologie si Stiintele Eucatiei, profilul Psihopedagogie Speciala la Cluj-Napoca, apoi a continuat studiile masterale la aceeasi universitate. Din 2001 incepe colaborarile cu diverse reviste pentru copii si tineri: „Bravo” si „Bravo Girl”, apoi revista „Mami”, „Psihologia azi”, „Parintii”, devenind si psiholog consultant pentru o serie de ziare, jurnale si emisiuni tv si radio.

  • Marjan Kukuneshoski, pe scurt Make. Barman, bar manager, bar trainer si consultant cu o experienta de aproape 11 ani in domeniul bartending-ului.
    Originardin Macedonia, a participat la numeroase competitii nationale si internationale de bartending, showmanship, prepararea cafelei, servirea vinurilor si speed service. Desemnat Barmanul anului in 2009, a reprezentat Romania la doua competitii internationale de preparare de cocktailuri. In plus, jurizeaza concursuri de profil si activeaza in Asociatia Barmanilor Profesionisti din Romania.

  • Mihai Găinuşă Binecunoscut realizator şi prezentator român de radio şi televiziune, Mihai Găinuşă a absolvit cursurile Şcolii Superioare de Jurnalism şi este licenţiat în presa scrisă la Facultatea de Jurnalism. Din 2001 până în 2004 a prezentat emisiunea TV „Cronica Cârcotaşilor” la Prima TV. De asemenea, Mihai Găinuşă a colaborat, ca editorialist, cu publicaţii precum Academia Caţavencu şi ProSport.

  • Am început să lucrez în presă acum 15 ani, aproape din întâmplare, la Iași, la Opinia studențească. Până atunci mă pregătisem să fiu laborant sau inginer, la alegere, în funcție de care dintre diplome mi s-ar fi părut la un moment dat mai interesantă. După o incursiune de câțiva ani în PR, am revenit în zona presei scrise la Maxim, Marie Claire și, acum, la Men’s Health. Ocazie cu care am găsit, în sfârșit, o utilitate lucrurilor pe care le-am învățat la liceul sanitar.

  • Doctor in sociologie inca din 1974, activ in numeroase alte domenii de specializare generala precum cercetarea calitativa in sociologie, opinia publica, psihosociologia, identitatea culturala, comunicarea nonverbala,  sociologul Septimiu Chelcea  face o analiza detaliata a profilului tinerei generatii din Romania zilelor noastre, cu un studiu de caz pertinent axat pe modul in care este perceput controlul de catre tineri cand vine vorba de consumul de alcool.

  • Dr. Serban Damian este absolvent al Facultatii de Medicina Generala din cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie “Carol Davila”, Bucuresti.

    Este nutritionist sportiv – si-a facut specializarea in acest domeniu intr-un program international organizat de catre Comitetul Olimpic International, dedicat medicilor, si condus de catre specialisti in nutritie din cele mai mari universitati ale lumii.

    A publicat doua carti de specialitate: Stretching, secretul flexibilitatii si Superfit. Esentialul in fitness si culturism.

    Este colaborator permanent al catorva publicatii si emisiuni de specialitate.

    In cadrul Centrului de nutritie Superfit, Dr. Serban Damian acorda consultanta nutritionala (scadere/crestere in greutate, ameliorarea performantelor sportive, recomandarea suplimentelor nutritive) si de antrenament, atat publicului larg, cat si companiilor private, sportivilor de performanta, echipelor sportive. (www.superfit.ro)

    Este alergator de maraton si presedintele Ro Club Maraton, cel mai mare club al alergatorilor amatori din Romania.

    Din 2007 scrie pe blogul www.nutritionist.info.ro

  • Shurubel Andrei Lăcătuş, zis şi Shurubel, face tot ce-i stă în putere să se facă auzit. Dimineţa radio, seara TV şi în timpul liber video blogging. Om de marketing şi glumeţ de succes, are un serial comic şi super popular numit 10lucruri, prezintă matinalul de la Radio 21, iar în weekend apare pe micile ecrane ca prezentator al emisiunii UTOPS, la UTV.

  • Simona Tache jurnalist, scenarist, femeie, prietenă, fiică, soră, soție, vecină,cetățean. Și soră medicală, pentru că, înainte de Facultatea de Litere,a absolvit Liceul Sanitar. A scris în publicații ca Tabu, Dilema, Playboy, Maxim, Cotidianul, Academia Cațavencu, Cațavencii, Unica, iar, în unele dintre ele, încă mai scrie. Mai scrie scenarii pentru televiziune și are un blog, simonatache.ro, pe care intră zilnic câteva mii de oameni, ca să zâmbească sau chiar să râdă de-a binelea.

  • Viorel Copolovici s-a pregatit toata scoala si tot liceul sa devina actor pentru ca el insusi si toti cei din jur erau convinsi ca asta e menirea lui. Asa ca a urmat o facultate de presa, Scoala Superioara de Jurnalistica, exact pentru a-si da seama ca drumul lui normal era in Marketing, pe care l-a practicat sub aproape toate declinarile lui vreme de vreo doisprezece ani. Intre timp a lucrat si pe un vas de croaziera, a produs si o emisiune la Realitatea TV sau a consiliat candidati in patru campanii electorale diferite. Toate astea, pentru a-si da seama ca misiunea lui e, de fapt, in bucatarie, careia i s-a dedicat exclusiv de mai bine de patru ani. Din aprilie 2010 până la sfârşitul anului trecut s-a ocupat  de propriul restaurant din Bucuresti, “Kopel’s”. Între timp s-a mutat în Brazilia, unde continuă să gătească şi să scrie despre asta şi nu numai.

  • Sunt jurnalist din 1990. Asta mi-am dorit să fac dintotdeauna şi fac asta (deja!) de peste 20 de ani – jurnalism, la ziare, la televiziuni, la radio, mai bine sau mai rău. M-a ferit Dumnezeu, dar şi educaţia de-acasă, să-mi ia celebritatea minţile. În televiziune, e o boală profesională comună. Ca jurnalist, prefer postura clasică, de observator, celei “moderne”, de vedetă. Sunt un demodat.

    În rest, unii spun despre mine că sunt un tip cu bun simţ (şi adaugă: “deci un inadaptat”). Uneori, când văd la ce ar trebui să mă “adaptez”, mă felicit pentru încăpăţânarea de fi a refuzat atâtea “oportunităţi” care au fluturat în jurul meu.

As putea sa mananc toata viata doar coaja de paine
crocanta cu unt sarat

Scris de Simona Tache
day-icon 11 April 2017 Simona Tache

 

“Suntem ceea ce iubim” a zis, la un moment dat, Nichita Stănescu. Adică putem să fim un humus cu sâmburi de rodie, în unele zile, ba chiar și o bere bună sau un espresso perfect, asta dacă nu e vorba fix de momentul în care suntem papanași cu dulceață de afine și multă smântână sau tiramisu cu fructe de pădure ori ciocolată de casă. În cele ce urmează, voi realiza portretele din mâncare și băutură ale unor oameni care-mi sunt mie simpatici. Îi voi picta cu supă cu găluști, ori cu coaste de porc la grătar, ori poate cu curry thailandez sau cu paella cu fructe de mare, în funcție de ce-mi vor răspunde ei la întrebările puse cu mare poftă de mâncare. Voi lucra cu materialul clientului, adică. Tocmai i-a venit rândul Cristinei Mazilu.

 

 

Cristina Mazilu (Mazi pentru prieteni) e jurnalistă de 12 ani, dar undeva, pe parcurs, s-a apucat de gătit. Și i-a ieșit. Apoi, i-a plăcut că i-a ieșit, așa că s-a îndrăgostit din ce în ce mai tare de această activitate, iar prietenii ei au fost tot mai seduși de ideea de a o trimite la cratiță, să le facă ceva bun. Așa că, la un moment dat, gătitul a devenit reper în viața lui Mazi. A lăsat concertele, galeriile de artă și muzeele despre care scrisese până atunci articole, pentru a croșeta texte și rețete. Șase ani a fost redactor-șef al revistei BBC Good Food, de peste șapte ani scrie pe blogul Mazilique.ro, iar, din primavara trecută, are și un „loc de joacă” – Mazilique Studio, unde se întamplă toate rețetele și fotografiile care apar mai apoi pe blog, plus niște mese întinse, în jurul cărora își adună prietenii. Mazilique Studio e un spațiu superb în care nu ai cum să nu te simți bine, nu ai cum să nu mănânci bine și nu ai cum să nu aduni amintiri frumoase, cu gust. Despre gusturi și mâncare, voi întreba și eu, în cele ce urmează. Sper să ne spună Mazi tot.

 

Care e cea mai bună mâncare pe care ai mâncat-o ever?

 

Probabil că cea pe care am mâncat-o când îmi era foarte foame. Altfel, e greu să aleg dintre borșul de cartofi și leuștean pe care-l face mama, mămăliga pe care o face tata și cine știe ce platou cu frunze și scaieți prăjiți pe care i-am mâncat la Noma, acum câteva luni. Mâncarea e ceva foarte personal, de multe ori emoțional, și e greu să separi o tehnică impecabilă, un ingredient fantastic de amintirile din copilărie și de ceea ce întotdeauna te va face să te simți bine (cum ar fi, în cazul meu, gogoșile și jumările). 

 

Dar cea mai proastă?

 

Asta chiar nu mai știu. Nu cred că merită să păstrez amintirile astea – se întâmplă prea des să nu-mi placă una sau altă, dar n-am văzut sensul unui inventar sau al vreunui top.

 

Supa ta preferată? Felul principal? Desertul preferat?

 

Borșul foarte acru de cartofi și leuștean de care povesteam mai sus e preferatul meu la capitolul supe.

 

Ca fel principal, orice fel pregătit cu grijă și din ingrediente de calitate. Poate fi o tocană de porc, poate fi o bucată de pește proaspăt sau una de mămăligă prăjită, ori niște cotlete de miel medium rare sau un rib-eye black and blue. Contează mai puțin ingredientul în sine și mai mult calitatea lui și felul în care a fost gătit.

 

Nu mă dau în vânt după deserturi, dar mă bucur de multe din ele – gelato de fistic, o plăcintă caldă cu mere și nuci, o tartă cu zmeură și mure, peste un strat de cremă de vanilie, o alta cu smochine și frangipane. Dar încă mai caut desertul meu preferat.

 

Când ai mâncat ultima oară, până ți s-a făcut rău, cât ai mâncat și, mai ales, ce?

 

Fac asta mult prea des, pentru că toată treabă asta cu cumpătarea nu e ceva cu care să fiu deprinsă. De exemplu, de fiecare dată când ajung printr-un food market de prin afară – unul care are nu doar tarabe cu fructe, legume, standuri cu pește și măcelarii, ci și tot felul de locuri unde se gătesc toate astea – nu plec până nu le-am încercat pe mai toate. Ultima dată s-a întâmplat la Copenhaga, când am înlănțuit tapas spaniole, sandwich-uri cu rață confit, wrap-uri cu falafel, platanos columbiene prăjite, hot dogs, sandwich-uri cu pulled pork, gogoși cu creme brulée și naiba mai știe ce, de m-am rostogolit până la hotel. 

 

Când ai băut ultima oară prea mult și ți s-a întâmplat ceva greu de uitat?

 

Din fericire, dacă beau suficient de mult e mai ușor de uitat, prin urmare și mai ușor să repet experiența, because I never learn.

 

Cum faci când ți-e foame? Iese monstrul din tine? Zi-mi o poveste cu monstrul ăsta. Dacă tu n-ai monstru, sigur te-ai întâlnit cu ai altora.

 

Se întâmplă un fenomen pe care un prieten îl descrie drept: „Her eyes – daggers!”. Deci, probabil, dacă aș putea, aș ucide pe cineva din priviri. Nu sunt cea mai plăcută variantă a mea când mi-e foame (nu sunt nici în mod obișnuit, deci cu atât mai puțin atunci), așa că e ceva de evitat. Așa că mai bine mănânc tot timpul, e mai sigur pentru toată lumea.

 

Dacă ai fi o legumă, ce ai alege să fii? Dar dacă ai fi un fruct?

 

Sunt un fel de legumă, pentru că, de exemplu, azi e o zi în care abia am reușit să mă mut din pat pe canapea. O legumă pe care cineva a uitat-o într-o oală la fiert până s-a făcut singură piure. Ca fruct, aș fi vrut să fiu o cireașă, dar cred că sunt mai degrabă o vișină acră, dar cu pretenții.

 

Dacă ar fi să mănânci toată viața un singur fel de mâncare, care ar fi acela?

Coajă de pâine crocantă cu unt sărat.

 

Ce ai mâncat la ultima masă? Ce o să mănânci la următoarea?

 

Am mâncat azi noapte jumătate kilogram de căpșuni (dacă asta se califică drept masă). Urmează să mănânc pește și fructe de mare. (Sau cealaltă jumătate de kilogram de căpșuni, dacă se va dovedi că leguma nu e în stare să se ridice de pe canapea).

 

Ce merge cel mai bine lângă o bere?

Încă o bere.

 

Bucătarul preferat?

 

N-am un bucătar preferat, nu cred că am fost la suficient de multe restaurante cât să pot da un verdict atât de clar, dar sunt mulți pe care îi admir. Îmi place relaxarea lui Yottam Ottolenghi, felul în care pune în valoare legumele și modul în care folosește condimentele (adică în exces, deci pe gustul meu), mă fascinează Grant Achatz de la Alinea pentru creativitatea cu care împinge limitele, sunt impresionată de cum a reușit Magnus Nilsson să creeze un meniu local într-un loc atât de pustiu și aproape sterp (nordul Suediei), felul in care Virgilio Martinez Veliz a creat la Central, in Peru, un meniu „vertical”, și lista e lungă și în continuă completare.

 

Ciocolată sau vanilie? Cafea sau Ceai? Migdale sau fistic? Ulei de măsline sau unt? Porc sau pește? Mozarella sau parmezan? Rucola sau spanac? Pizza sau paste? Sos de roșii sau sos de smântână? Ceapă sau usturoi? Mentă sau busuioc? Vișine sau fructe de pădure? Mâncarea mamei sau mâncarea bunicii? Bicicletă sau mașină? Facebook sau Instagram? Mihaela Rădulescu sau Andreea Marin?

 

Ciocolată, ceai, fistic, unt, pește, parmezan, păpădie în loc de rucola sau spanac (cât încă se mai găsește), paste, sos de roșii, usturoi, busuioc, vișine, mâncarea mamei, mașină, Facebook. Mă opresc aici.

 

Dă-mi un sfat înțelept care chiar să-mi folosească în viață. Dacă ai mai multe, nu te reține.

 

When in doubt, choose adventure. Eu așa fac – nu garantez că o să-ți și folosească, dar măcar n-o să te plictisească.