Incurajam oamenii sa ia decizii informate despre alcool

Contribuitorii nostri
  • Cabral Ibacka. Cu o cariera in televiziune de peste 15 ani, cu emisiuni acoperind multe zone de interes, de la stiri si emisiuni auto, pana la show-uri de divertisment si talk-show-uri, Cabral are o viziune ampla asupra societatii romanesti.

    Pe cabral.ro, blogul personal dar popular, Cabral isi exprima opiniile si coaguleaza in jurul lui un grup mare de oameni care au aceleasi opinii, asteptari si teluri: schimbarea in mai bine.

    Voluntar convins, Cabral sustine copiii si batranii cu probleme prin asociatia al carei membru fondator ii este, Zambet Si Suflet (www.zss.ro) dar sustine activ si se implica si in activitatile altor ONG-uri (Ovidiu Rom, Hospice Casa Sperantei, Salvati Copiii, etc.).

    Parte a proiectului Despre Alcool inca din faza de constructie, el este si unul dintre motoarele acestei campanii de responsabilizare. Iar contributia lui poate fi gasita aici.

     

  • Cristian Lupsa este editorul Decat o Revista, un trimestrial care publica jurnalism narativ despre lumea in care traim. A terminat Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii din Universitatea din Bucuresti, iar apoi a facut un master la Missouri School in Journalism, in Statele Unite. Din 2007 a scris si editat pentru mai multe reviste; DoR s-a nascut in aprilie 2009 din dorinta de a avea un spatiu pentru povesti reale bine documentate, bine editate si bine impachetate. Uneori posteaza despre scris pe www.ascrie.org. S-a alaturat proiectului DespreAlcool.ro pentru ca lupta pentru echilibru in fata atator potentiale excese e unul dintre subiectele lui preferate.

  • Dana Rogoz Mamă, soţie, actriţă de film şi televiziune, designer, model, prezentatoare de televiziune şi, nu în ultimul rând, blogger de succes. Dana Rogoz a debutat ca actriţă la vârsta de numai 4 ani, în timpul primului ei turneu, la scurt timp înainte să înceapă să joace la TVR. La 9 ani a jucat în rolul Abramburicăi, care a făcut-o cunoscută în înteaga ţară.

  • Daniela Gheorghe este psiholog specializat in psihologia copilului, expert in domeniul promovarii, protectiei si monitorizarii drepturilor copilului.

    A absolvit Universitatea “Babes-Bolyai”, Facultatea de Psihologie si Stiintele Eucatiei, profilul Psihopedagogie Speciala la Cluj-Napoca, apoi a continuat studiile masterale la aceeasi universitate. Din 2001 incepe colaborarile cu diverse reviste pentru copii si tineri: „Bravo” si „Bravo Girl”, apoi revista „Mami”, „Psihologia azi”, „Parintii”, devenind si psiholog consultant pentru o serie de ziare, jurnale si emisiuni tv si radio.

  • Laura Ene, medic diabetolog şi nutritionist, fondatoare a Cardiometabolic Institute, co-fondatoare a Academiei de Nutriție „Sănătate, Te Iubesc!“, membră a Colegiului Medicilor din România, medic expert în cadrul clinicii KiloStop și coordonatoarea departamentului de diabet și nutriție din cadrul Spitalului de Chirurgie Cardiovasculară Monza din București.

  • Marjan Kukuneshoski, pe scurt Make. Barman, bar manager, bar trainer si consultant cu o experienta de aproape 11 ani in domeniul bartending-ului.
    Originardin Macedonia, a participat la numeroase competitii nationale si internationale de bartending, showmanship, prepararea cafelei, servirea vinurilor si speed service. Desemnat Barmanul anului in 2009, a reprezentat Romania la doua competitii internationale de preparare de cocktailuri. In plus, jurizeaza concursuri de profil si activeaza in Asociatia Barmanilor Profesionisti din Romania.

  • Mihai Găinuşă Binecunoscut realizator şi prezentator român de radio şi televiziune, Mihai Găinuşă a absolvit cursurile Şcolii Superioare de Jurnalism şi este licenţiat în presa scrisă la Facultatea de Jurnalism. Din 2001 până în 2004 a prezentat emisiunea TV „Cronica Cârcotaşilor” la Prima TV. De asemenea, Mihai Găinuşă a colaborat, ca editorialist, cu publicaţii precum Academia Caţavencu şi ProSport.

  • Am început să lucrez în presă acum 15 ani, aproape din întâmplare, la Iași, la Opinia studențească. Până atunci mă pregătisem să fiu laborant sau inginer, la alegere, în funcție de care dintre diplome mi s-ar fi părut la un moment dat mai interesantă. După o incursiune de câțiva ani în PR, am revenit în zona presei scrise la Maxim, Marie Claire și, acum, la Men’s Health. Ocazie cu care am găsit, în sfârșit, o utilitate lucrurilor pe care le-am învățat la liceul sanitar.

  • Mihai Jurca este blogger de travel, prezentator si realizator TV. Proiectul sau, MihaiJurca.ro, a fost premiat cu titlul de Best Travel Blog la ELLE Blogging Awards 2017. Blogul imbina ponturi de calatorie, impresii si povestiri din cele mai chic locuri ale Europei, precum si trasee care servesc ca sursa de inspiratie pentru o vacanta in stil mare.

  • Doctor in sociologie inca din 1974, activ in numeroase alte domenii de specializare generala precum cercetarea calitativa in sociologie, opinia publica, psihosociologia, identitatea culturala, comunicarea nonverbala,  sociologul Septimiu Chelcea  face o analiza detaliata a profilului tinerei generatii din Romania zilelor noastre, cu un studiu de caz pertinent axat pe modul in care este perceput controlul de catre tineri cand vine vorba de consumul de alcool.

  • Dr. Serban Damian este absolvent al Facultatii de Medicina Generala din cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie “Carol Davila”, Bucuresti.

    Este nutritionist sportiv – si-a facut specializarea in acest domeniu intr-un program international organizat de catre Comitetul Olimpic International, dedicat medicilor, si condus de catre specialisti in nutritie din cele mai mari universitati ale lumii.

    A publicat doua carti de specialitate: Stretching, secretul flexibilitatii si Superfit. Esentialul in fitness si culturism.

    Este colaborator permanent al catorva publicatii si emisiuni de specialitate.

    In cadrul Centrului de nutritie Superfit, Dr. Serban Damian acorda consultanta nutritionala (scadere/crestere in greutate, ameliorarea performantelor sportive, recomandarea suplimentelor nutritive) si de antrenament, atat publicului larg, cat si companiilor private, sportivilor de performanta, echipelor sportive. (www.superfit.ro)

    Este alergator de maraton si presedintele Ro Club Maraton, cel mai mare club al alergatorilor amatori din Romania.

    Din 2007 scrie pe blogul www.nutritionist.info.ro

  • Shurubel Andrei Lăcătuş, zis şi Shurubel, face tot ce-i stă în putere să se facă auzit. Dimineţa radio, seara TV şi în timpul liber video blogging. Om de marketing şi glumeţ de succes, are un serial comic şi super popular numit 10lucruri, prezintă matinalul de la Radio 21, iar în weekend apare pe micile ecrane ca prezentator al emisiunii UTOPS, la UTV.

  • Simona Tache jurnalist, scenarist, femeie, prietenă, fiică, soră, soție, vecină,cetățean. Și soră medicală, pentru că, înainte de Facultatea de Litere,a absolvit Liceul Sanitar. A scris în publicații ca Tabu, Dilema, Playboy, Maxim, Cotidianul, Academia Cațavencu, Cațavencii, Unica, iar, în unele dintre ele, încă mai scrie. Mai scrie scenarii pentru televiziune și are un blog, simonatache.ro, pe care intră zilnic câteva mii de oameni, ca să zâmbească sau chiar să râdă de-a binelea.

  • Viorel Copolovici s-a pregatit toata scoala si tot liceul sa devina actor pentru ca el insusi si toti cei din jur erau convinsi ca asta e menirea lui. Asa ca a urmat o facultate de presa, Scoala Superioara de Jurnalistica, exact pentru a-si da seama ca drumul lui normal era in Marketing, pe care l-a practicat sub aproape toate declinarile lui vreme de vreo doisprezece ani. Intre timp a lucrat si pe un vas de croaziera, a produs si o emisiune la Realitatea TV sau a consiliat candidati in patru campanii electorale diferite. Toate astea, pentru a-si da seama ca misiunea lui e, de fapt, in bucatarie, careia i s-a dedicat exclusiv de mai bine de patru ani. Din aprilie 2010 până la sfârşitul anului trecut s-a ocupat  de propriul restaurant din Bucuresti, “Kopel’s”. Între timp s-a mutat în Brazilia, unde continuă să gătească şi să scrie despre asta şi nu numai.

  • Sunt jurnalist din 1990. Asta mi-am dorit să fac dintotdeauna şi fac asta (deja!) de peste 20 de ani – jurnalism, la ziare, la televiziuni, la radio, mai bine sau mai rău. M-a ferit Dumnezeu, dar şi educaţia de-acasă, să-mi ia celebritatea minţile. În televiziune, e o boală profesională comună. Ca jurnalist, prefer postura clasică, de observator, celei “moderne”, de vedetă. Sunt un demodat.

    În rest, unii spun despre mine că sunt un tip cu bun simţ (şi adaugă: “deci un inadaptat”). Uneori, când văd la ce ar trebui să mă “adaptez”, mă felicit pentru încăpăţânarea de fi a refuzat atâtea “oportunităţi” care au fluturat în jurul meu.

Bunica facea cel mai bun bors de loboda,
cea mai buna mancarica de cartofi cu ardei copt si
cele mai bune gogosi

Scris de Simona Tache
day-icon 22 January 2019 Simona Tache

„Suntem ceea ce iubim” a zis, la un moment dat, Nichita Stănescu. Adică putem să fim un humus cu sâmburi de rodie, în unele zile, ba chiar și o bere bună sau un espresso perfect, asta dacă nu e vorba fix de momentul în care suntem papanași cu dulceață de afine și multă smântână sau tiramisu cu fructe de pădure ori ciocolată de casă. În cele ce urmează, voi realiza portretele din mâncare și băutură ale unor oameni care-mi sunt mie simpatici.

Îi voi picta cu supă cu găluști, ori cu coaste de porc la grătar, ori poate cu curry thailandez, sushi sau paella cu fructe de mare, în funcție de ce-mi vor răspunde ei la întrebările puse cu mare poftă de mâncare. Voi lucra cu materialul clientului, adică. Astăzi e rândul Danei Pârvulescu.

 

 

Pe lângă sora mea de sânge, eu mai am unele alese de mine să-mi fie surori. Dana e una dintre ele. La 20 de ani se pregătea pentru psihologie, apoi a devenit corporatistă. O vreme, s-a priceput de minune la vândut mașini, doar că, într-o zi, a decis că nu mai vrea să trăiască așa și s-a apucat de ceea ce o împlinește cu adevărat: Istoria Artei. E expresivă și plină de haz, îi plac lucrurile frumoase, materialele naturale, culorile naturale, tot ce e simplu și curat. Gătește într-o oră ceea ce eu aș găti în vreo trei. Și bine. Și, dintre toți cunoscuții mei, face cel mai bun cheesecake. Nu neapărat din aceste motive, am întrebat-o despre mâncare:

 

Care e cea mai bună mâncare pe care ai mâncat-o ever?

Nu îmi amintesc mâncarea “cea mai bună”. Au fost multe foarte bune, mai ales prin Italia dar și prin Grecia. Mâncarea bună pentru mine e ceva foarte subiectiv și conjunctural: de la o mâncare fancy pency de la un restaurant de fițe, până la o felie de pâine prăjită cu icre proaspete de știucă acasă, la mama. Mâncarea bună e și aia de la mese alandala cu prietenii sau, pe o pătură, la o iarbă verde, cu liniște și apă rece. În multe feluri, mâncarea poate fi “cea mai bună ever”. După o dietă de vreo două luni fără grăsimi, mi s-au înmuiat la propriu genunchii când am gustat o bucată de carne de purcel cu nițică grăsime, dintr-o ciorbă acră, cu mult leuștean :). 

 

Dar cea mai proastă?

Cu siguranță au fost multe mâncăruri proaste. Acum îmi vine în minte un sejur la un centru SPA destul de șmecher, care avea toate facilitățile super moderne și cu feng shui, dar care servea doar ouă prăjite cu cârnați dimineața, ciolan la prânz și tochitură seara. Mă rog, exagerez puțin, dar numai puțin :). A fost o experiență groaznică, pentru că efectiv nu aveam ce mânca. După ce te masezi cu nămoluri și te îmbăiezi în apa pură de izvor cu chromo therapy, un ciolan pică la fix. Not!! Alte mâncăruri proaste sunt, pentru mine, toate cele mâncate pe grabă doar pentru că trebuie să mănânc.

 

Supa ta preferată? Felul principal? Desertul preferat?

Supa preferată rămâne cea de roșii proaspete cu mult busuioc, puțin usturoi și un cub de feta. La fel principal, putem varia de la fructe de mare (de curând am descoperit un loc perfect de mâncat o caracatiță cu cartofi noi și salată de rucola) până la o salată de quinoa, cu avocado.

Cu desertul e complicat pentru că sunt genul ăla care păcătuiește mai degrabă cu ceva sărat decât cu ceva dulce. De exemplu, chiar acum am ronțăit niște caju picant și am băut o bere. Dar voi alege tot timpul de pe lista de deserturi, dacă voi alege, un moulet au chocolat cu înghețată de vanilie.

 

Când ai mâncat ultima oară, până ți s-a făcut rău, cât ai mâncat și, mai ales, ce?

Nu prea mănânc până mi se face rău dar pot mânca ceva ce să îmi facă rău. Gen ceva gras seara, care e crimă pentru somnul meu. Dar, dacă tot vine întrebarea de la tine, îmi amintesc acum că am ieșit împreună, fix după un revelion, la un restaurant spaniol, unde eu am dat iama întâi în pâinea prăjită cu alioli, apoi am băgat două boluri de supă de fructe de mare, ca, la sfârșit, să mănânc și o paella tot cu fructe de mare. După ce am terminat toate astea (după și nu în timp ce mâncam!), mi s-a făcut extrem de rău. Practic am crezut că o să mor și gata. Alt rău masiv de la mâncare a fost prin liceu, când am decis să îmi prăjesc singură, în mult ulei, niște cârnați pe care i-am mâncat cu mult muștar. Nu am mai mâncat cârnați, mulți ani după povestea asta.

 

Când ai băut ultima oară prea mult și ți s-a întâmplat ceva greu de uitat?

Aici chiar m-ai prins: din gașca mea de fete eu chiar sunt aia care bea. Not. În ultimul timp, mai dau pe gât câte un pahar, dar de obicei mă opresc în faza în care am mult umor și îmi amintesc totul a doua zi. Singura întâmplare notabilă a fost tot una la care ai asistat. La un restaurant mexican, unde, fără să mă porcesc neapărat la mâncare (sau poate tocmai de-aia), am mâncat toate fructele dintr-o carafă de sangria. Am sfârșit leșinând la fiecare 5 minute și, între leșinuri, încercând să conving pe toată lumea că sunt ok și că e musai să mergem în Centrul Vechi, la o înghețată. :))

 

Cum faci când ți-e foame? Iese monstrul din tine? Zi-mi o poveste cu monstrul ăsta. Dacă tu n-ai monstru, sigur te-ai întâlnit cu ai altora.

Eu zic că nu am monstru dar, lately, se tot întâmplă să “dracaris” around me, când am stomacul gol. Dar cel mai monstru devin când suntem în vacanță, nu ne organizăm din timp cu masa, se tot lungește plimbarea, apoi nu găsim restaurantul și nu mai pot fi atentă nici la plimbare, dar nici nu mai pot să mă concentrez cât să aleg un restaurant ok.

 

Dacă ai fi o legumă, ce ai alege să fii? Dar dacă ai fi un fruct?

Că legumă, aș fi întotdeauna o roșie. Sau un dovlecel, întotdeauna pané, cu… ați ghicit… usturoooi. Sunt de un rafinament greu de egalat, știu. Ca fruct, aș fi o zmeură de luna mai, o lămâie stoarsă peste niște creveți sau o gutuie lângă o soba cu lemne.

 

Dacă ar fi să mănânci toată viața un singur fel de mâncare, care ar fi acela?

Nu aș putea mânca toată viață un singur fel de mâncare. Știu asta, pentru că am perioade când mănânc obsesiv anumite feluri de mâncare și, la un moment dat, mi se ia de tot de ele. Dar aș mânca mulți calamari tăvăliți în ulei de măsline și stropiți cu lămâie, feta cu roșii la cuptor, pește prăjit cu mămăligă, ouă prăjite, ciupeci în toate felurile, pâine cu unt…

 

Ce ai mâncat la ultima masă? Ce o să mănânci la următoarea?

La ultima masă, am mâncat o salată verde cu roșii, pui la grătar, ciuperci și semințe. Următoarea masă o să fie un mic dejun la care o să mănânc o budincă de lapte de cocos, cu semințe de chia, migdale și zmeură.

 

Ce merge cel mai bine lângă o bere?

Niște caju picant. O masă și niște prieteni.

 

Bucătarul preferat? Poți să o numești și pe bunica ta, ba chiar și pe tine, important e să argumentezi.

Nu am un bucătar preferat. Ador mâncarea mamei, când mergem acasă și ne așteaptă cu masa pusă, iar bunica gătea genial în cele două luni cât stăteam în baltă cu stupii și nu avea nici un supermarket la colț. Îmi plac și mesele la noi acasă, când sunt eu în mood de gătit, dar aștept cu nerăbdare și invitațiile la masa unui bun prieten, Petruț, unde ne lingem degetele și lăsăm baltă orice plan de dietă.

 

Ciocolată sau vanilie? Cafea sau Ceai? Migdale sau fistic? Ulei de măsline sau unt? Porc sau pește? Mozarella sau parmezan? Rucola sau spanac? Pizza sau paste? Sos de roșii sau sos de smântână? Ceapă sau usturoi? Mentă sau busuioc?

Vișine sau fructe de pădure? Mâncarea mamei sau mâncarea bunicii? Bicicletă sau mașină? Facebook sau Instagram? Mihaela Rădulescu sau Andreea Marin?

Vanilie. Cafea. Neagră fără zahăr și musai la ibric. Migdale și fistic. Migdale, dacă ar fi să aleg dincolo de gust. Ulei de măsline și unt. Unt sărat pe niște baghetă proaspătă prăjită, eventual și cu niște somon și zeamă de lămâie. Ulei de măsline, tot cu baghetă proaspătă, dar cu usturoi, roșii și mozarella. Pește înaintea porcului. Dar și o friptură de porc fragedă, cu o salată bună, aș mânca oricând. Peștele îl mănânc în orice fel, mai puțin borș. Mâncarea copilăriei era roșioară proaspătă prinsă de bunicu prin canalele Dunării și prăjită la plită, cu mămăligă și mujdei de usturoi cu roșii coapte. Mâncam cu șiroaie de roșie prelingându-se pe coate, până mă rostogoleam în iarbă. Mozarella cu bruschetele de mai sus, dar și parmezan cu niște dulceață de ardei picanți.

Rucola proaspătă. Spanac doar în omletă cu suc de roșii și niște feta topită. Paste. Sos de roșii. Usturoi. Ceapă verde cu caș proaspăt sau cu ouă umplute. Mentă, vara, în limonadă cu multă lămâie, ghimbir și gheață. Busuioc de la bunica din grădină, transformat acasă în pesto cu usturoi, lămâie și ulei de măsline. Întins tot pe bagheta aia prăjită. Fructe de pădure.

Bunica făcea cel mai bun borș de lobodă și cea mai bună mâncărică de cartofi cu ardei copt și cele mai bune gogoși. Și tot bunica făcea, la ceaun, în ajun de An nou, floricele:).

Wishful thinking cu bicicletă și mașină, când nu e RATB. Lately, mai mult Instagram. Pe vremuri aș fi zis Mihaela, acum tac.

 

Dă-mi un sfat înțelept care chiar să-mi folosească în viață. Dacă ai mai multe, nu te reține.

N-am sfaturi înțelepte, dar, zilele trecute, am dat eu peste două “zicale” care s-au potrivit cumva contextului în care eram. Una a fost așa, ca o revelație pe care am avut-o într-o dimineață și care suna ceva de genul “Nu lăsa niciodată îngrijorarea să fie mai mare decât iubirea”.

Pe a doua, am auzit-o la croitoreasa care tocmai îmi făcea un sacou din niște lână țesută de bunica și pe care o tot întrebam ce părere are de modelul pe care îl vreau și de felul în care îmi stă cu el. Mi-a răspuns “Nu știu, tu ești în ea”. În haină, adică. Avea dreptate.

 

O haină nu e doar o haină care ne îmbracă. Pentru că în ea suntem noi.